Comisia Europeană a propus luni alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România care au fost afectați de fenomene meteo nefavorabile în primăvară și la începutul verii. Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei și 21,6 milioane de euro României. Autoritățile ...

Ratele fermierilor ar putea fi suspendate

Miercuri, 18 Septembrie 2024 16:20 | Publicat în ECONOMIE
Peste 138.000 de fermieri au cerut evaluarea pagubelor provocate de secetă la culturi precum porumb, floarea-soarelui, mere, pere şi viță-de-vie, iar peste 16.000 pentru grâu şi rapiță, pentru a primi despăgubiri de la Ministerul Agriculturii. Nu este primul an de secetă severă, care afectează grav producția şi veniturile fermierilor, aceștia având datorii şi lichiditate redusă. Astfel, Guvernul a intervenit şi propune suspendarea ratelor la bănci, dar și a oricăror măsuri ...

Sistemul antigrindină, oprit din lipsa banilor

Miercuri, 04 Septembrie 2024 20:02 | Publicat în SOCIETATE
Sistemul antigrindină care protejează culturile agricole din judeţele Galaţi şi Vrancea a fost oprit, pe 1 septembrie, din cauza faptului că Ministerul Agriculturii nu a mai alocat fondurile necesare continuării activităţii. Situaţia generează un risc major pentru livezi şi culturile de viţă-de-vie, care sunt încă nerecoltate şi pot fi afectate de fenomenele meteo din această toamnă."Am intrat în conservare cu o lună şi jumătate mai devreme. Temperaturile actuale sunt des ...
Ministerul Agriculturii a elaborat mai multe acte normative privind măsuri pentru fermierii afectaţi de seceta severă din acest an, a informat, miercuri, ministrul Florin Barbu, la începutul şedinţei de Guvern "Aşa cum am stabilit, am elaborat mai multe acte normative prin care venim cu măsuri de sprijin pentru fermierii afectaţi de seceta severă din acest an. Toate aceste acte vor fi aduse spre adoptare în următoarele şedinţe de Guvern. În primul rând, am discutat cu mediul ban ...

Protecție pentru fermieri în fața băncilor și furnizorilor

Luni, 02 Septembrie 2024 12:45 | Publicat în ECONOMIE
Exploatațiile agricole nu vor mai putea fi executate silit până la 1 noiembrie anul viitor, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unei întâlniri cu o serie de producători agricoli. Măsura va fi parte a unui pachet mai amplu menit să protejeze fermierii, ce va fi depus la guvern la începutul lunii viitoare. "Pachetul pe care vreau să mi-l asum ca ministru al Agriculturii este următorul, sunt în discuții cu băncile, cu firmele de asigurări, cu toți cei implic ...

Pesta micilor rumegătoare continuă să se extindă

Marți, 20 August 2024 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis că există 60 de focare active de pesta micilor rumegătoare, boală foarte gravă care afectează oile și caprele. Primul focar a fost identificat în urmă cu o lună, pe 19 iulie, iar de atunci numărul focarelor a crescut constant."În data de 19 august, în România evoluează 60 de focare (8 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A, 37 de exploatații non profesionale și ...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că termenul pentru depunerea de către fermieri a cererilor de constatare a pagubelor produse de seceta pedologică, în vederea obținerii despăgubirilor, se prelungește până pe 19 august, ora 24:00, informează Mediafax. Măsura a fost luată având în vedere că joi, 15 august, este zi de sărbătoare legală (nelucrătoare). Decizia a fost comunicată tuturor direcțiilor agricole județene. ...
În anul 2005, Daniela Mihalache avea 27 de ani, iar soțul ei, Adrian Mihalache, de profesie jurist, avea doar puțin mai mult, când au decis să devină fermieri la Cudalbi și au început cu câteva zeci de vaci de rasă, plecând de la împrumuturi aliniate unei finanțări prin fonduri europene, despre care v-am povestit într-un număr anterior al ziarului. Daniela lucra la APIA, un serviciu bun la stat, și cu toate acestea a hotărât să abandoneze acest mod de viață comod pentru a- ...
Crescătorii de animale au obligaţia să respecte anumite măsuri specifice în perioadele caniculare, care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic, atrage atenţia Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), având în vedere temperaturile ridicate prognozate de meteorologi în această perioadă. Astfel, fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspe ...

Fonduri europene pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr

Duminică, 09 Iunie 2024 11:18 | Publicat în ECONOMIE
Fermierii vor avea la dispoziţie fonduri europene pentru achiziţia simplă de utilaje agricole destinate culturii de sfeclă de zahăr, valoarea finanţării nerambursabile fiind de până la 1,5 milioane de euro, prevede Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole", publicat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei, fondurile alocate vor fi precizate în anunţul de lansare a apelului. "Pr ...
Pagina 3 din 7