Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat după întâlnirea de luni cu premierul ungar Viktor Orban că s-au făcut progrese în direcţia impunerii unui embargou european asupra importurilor de petrol din Rusia, transmite AFP. Budapesta a blocat până acum proiectul de embargou, pe motiv că o astfel de sancţiune împotriva Moscovei ar afecta securitatea energetică a Ungariei. Dialogul cu Orban "a contribuit la elucidarea anumitor puncte referitoare la sancţiuni şi la ...

ONU se implică în negocierile de pace

Vineri, 22 Aprilie 2022 20:30 | Publicat în Război în Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni marţi la Moscova cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, au anunţat vineri Kremlinul şi un purtător de cuvânt al ONU, transmite Reuters. Guterres ceruse săptămâna aceasta să fie primit la Kiev şi Moscova de preşedinţii Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin pentru a încerca o mediere între Rusia şi Ucraina care să pună capăt războiului declanşat de agresiunea rusă. Înaintea acestei solicitări, Kremlinul s-a plâns că ...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a cerut vineri într-o discuţie telefonică preşedintelui rus Vladimir Putin să garanteze culoare umanitare de Paştele ortodox în oraşul ucrainean asediat Mariupol, relatează AFP. ''Discuţie cu preşedintele Putin. Culoare umanitare la Mariupol şi în alte oraşe asediate trebuie să fie imediate, mai ales cu ocazia Paştelui ortodox'', a scris Charles Michel pe Twitter. În acest timp, armata rusă s-a declarat pregătită să resp ...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat vineri că ceea ce Rusia numește „operațiunea specială” din Ucraina s-ar putea termina „în viitorul apropiat”, din moment ce obiectivele Moscovei sunt pe cale să fie îndeplinite și că soldații și negociatorii ruși lucrează în acest sens, informează Reuters.  Peskov a mai spus că Moscova înțelege că anumite țări care au încercat să adopte o poziție echilibrată au devenit ținta presiunilor pentru a v ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat în noaptea de miercuri spre joi că nu crede în promisiunile Rusiei de a-şi reduce activitatea militară şi că armata sa se pregăteşte pentru noi lupte în estul ţării. Negocierile cu Rusia sunt în desfășurare, dar sunt "doar cuvinte", a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare, scrie CNN. "Da, avem un proces de negocieri, dar sunt doar cuvinte, fără nimic concr ...

Planurile de pace n-au adus ”niciun progres”

Miercuri, 30 Martie 2022 21:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Negocierile dintre delegaţiile rusă şi ucraineană de marţi de la Istanbul nu au dus la "nimic foarte promiţător" şi la "niciun progres", a declarat miercuri Kremlinul, informează AFP şi Reuters. "Deocamdată, nu putem constata ceva care să fie foarte promiţător sau vreun progres. Este încă mult de lucru", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Cu toate acestea, el a calificat drept pozitiv faptul că partea ucraineană "a început, în sfâr ...
Înregistrarea de progrese în discuţiile dintre negociatorii din Ucraina şi Rusia, care au început marţi la Istanbul, ar deschide calea către o întâlnire între liderii celor două ţări, le-a transmis preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan celor două delegaţii, înaintea convorbirilor, relatează Reuters şi AFP. Într-o intervenţie difuzată în direct de posturile de televiziune turce, Erdogan a spus că este timpul ca discuţiile să ducă la rezultate concrete şi a cerut o în ...

Au început negocierile ruso-ucrainene la Istanbul

Marți, 29 Martie 2022 13:20 | Publicat în Război în Ucraina
Noi negocieri între delegațiile rusă și ucraineană au loc la Istanbul, după mai bine de două săptămâni de discuții prin videoconferință. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri, scrie digi24.ro. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității. Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la di ...
Delegaţiile rusă şi ucraineană care negociază un posibil acord de pace după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei se vor întâlni începând de luni în Turcia, la Istanbul, pentru o nouă rundă de tratative preconizată să dureze trei zile. În aceste context, chestiunea neutralităţii Ucrainei, unul dintre punctele centrale ale negocierilor cu Rusia pentru a pune capăt războiului declanşat în urma invaziei ruse, este ''studiată în profunzime'', a declarat preşedintele ucrainean V ...

Negocierile dintre consumatori și bănci, tot mai rapide

Vineri, 25 Martie 2022 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Timpul mediu în care se soluționează o negociere dintre un consumator și o bancă în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a scăzut la 33 de zile în 2021, față de 59 de zile în 2020 și 55 de zile în 2019, informează instituția. Practic, conciliatorii au ajuns la o rezolvare a problemelor semnalate de consumatori cu 40% mai rapid față de anii precedenți. Eficiența concilierii vine și din experiența pe care au dobândit-o concili ...
Pagina 1 din 22