Începând din 14 aprilie, ANOFM a pus la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon (021 444 0000), la care pot fi obținute informaţii suplimentare cu privire la şomajul tehnic şi la facilităţile acordate prin Legea 19/2020. Noul număr optimizează serviciul de informare, scurtând timpii de aşteptare. Astfel, încă din faza de iniţiere a apelului, cetăţenii vor putea fi repartizaţi către operatorii call-centerului, în funcţie de categoria în care se încadrează, precizeaz ...
Numărul cazurilor de coronavirus raportate oficial în lume depășise vineri dimineață pragul de un milion, în timp ce bilanţul deceselor a ajuns la peste 53.000. Pe de altă parte, dintre cei raportaţi cu Covid-19, mai mult de 210.000 au fost declaraţi vindecaţi, potrivit centralizării Johns Hopkins de pe platforma Arcgis. Medicul-şef care conduce sistemul de sănătate australian, Brendan Murphy, a spus însă că, la nivel mondial, numărul de cazuri ar putea fi de ”cinci pân ...
Numărul profesorilor psiho-pedagogi trebuie să crească
Luni, 27 Ianuarie 2020 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Doar jumătate dintre elevii cu dizabilități din România sunt școlarizați în învățământul de masă. Astfel, datele oficiale arată că, din cei aproape 72.000 de copii cu dizabilități, doar 38.635 au fost integrați în școlile normale în anul școlar 2019-2020. Cu toate că Ministerul Educației susține că numărul acestora este în creștere în comparație cu ultimii trei ani școlari, mulți dintre copii nu sunt primiți în școli, iar multe dintre acestea nu au dotările p ...
Suntem în top la numărul de corigenţi la clasa a VIII-a
Marți, 23 Iulie 2019 00:01 | Publicat în EDUCAŢIE
Galaţiul se află pe lista neagră a Ministerului Educaţiei Naţionale, care a pornit o campanie de verificare a situaţiei elevilor de clasa a VIII-a lăsaţi corigenţi înainte de Evaluarea Naţională. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi susţine că la noi nu poate fi vorba de aşa numitul "fenomen Brăila".
Între 10 și 20 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a din 17 județe au rămas corigenți, în condițiile în care în anii anteriori de studiu procentul a fost ...
Scripta manent: Istoria Galaţiului, din mie în mie de ziare (FOTO)
Sâmbătă, 04 Mai 2019 00:04 | Publicat în Actual
Este din ce în ce mai greu să trecem în revistă momentele de referinţă la care ziarul "Viaţa liberă" a fost martor. Pentru acest număr rotund, am ales o variantă nouă de a repovesti istoria scrisă de noi în ultimele trei decenii. Reflectăm, prin condeiul redactorilor de acum, faptele şi întâmplările descrise atunci în numerele aniversare şi vă împărtăşim gândurile noastre, în speranţa că lectura vă va face plăcere.
„Viaţa liberă”, numărul 1. Din ţară!
Co ...
A crescut numărul consumatorilor de etnobotanice
Miercuri, 31 Octombrie 2018 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Traficul şi consumul de etnobotanice ia amploare mai ales printre elevi, iar legislaţia este din ce în ce mai permisivă. Recent, printr-o decizie judecătorească s-a stabilit faptul că deţinerea, în vederea consumului propriu, de substanţe cu efect psihoactiv, nu este infracţiune. Acest lucru va îngreuna munca anchetatorilor, iar depistarea celor care vând astfel de substanţe va fi din ce în ce mai greu de făcut. Asta în condiţiile în care numărul consumatorilor, care au vârs ...
Negocieri privind scăderea numărului de migranţi. Politici mai ferme la frontierele UE
Marți, 18 Septembrie 2018 09:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În pofida divergenţelor asupra politicii privind migraţia, cancelarul german Angela Merkel şi omologul său austriac Sebastian Kurz au convenit asupra intensificării eforturilor colective pentru stoparea numărului mare de migranţi care intră în Uniunea Europeană, relatează dpa.
După o întrevedere la Berlin, cei doi lideri au anunţat eforturi pentru îmbunătăţirea colaborării cu state africane, în vederea combaterii migraţiei, precum şi un plan al Comisiei Europene privind ...
A scăzut numărul românilor cu drept de vot
Vineri, 14 Septembrie 2018 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Numărul românilor cu drept de vot la 31 august a scăzut cu 106 persoane faţă de luna precedentă, ajungând la 18.917.495, dintre care 18.270.933 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 646.562 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS, informează Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceşti ...
Început de august fierbinte şi la propriu, şi la figurat pentru poliţişti, solicitaţi zilnic prin mii de apeluri să intervină acolo unde cetăţenii consideră că le este pusă în pericol siguranţa fizică sau a bunurilor. Numai marţi, 7 august, peste 2.700 de sesizări prin 112 au mobilizat poliţia la nivel naţional, aproape zece mii de oameni în uniformă din toate structurile acţionând pe diverse paliere pentru a proteja liniştea şi siguranţa publică. Solicitările, care ...
Vestea cea mai îngrijorătoare pentru Galaţi nu vine din slaba dezvoltare economică, din şomajul crescut sau din apatia şi lipsa de viziune a autorităţilor locale. Cea mai severă problemă cu care se confruntă judeţul nostru este cauzată de scăderea constantă, de la an la an, a numărului de locuitori.
În termeni statistici, indicatorul poartă numele de spor natural. Pentru Galaţi, sporul natural a fost negativ, fără excepţie, în ultimii cinci ani, ceea ce înseamnă că num ...