Spania – Argentina, finala finalelor la Cupa Mondială

Spania – Argentina, finala finalelor la Cupa Mondială
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ediția din 2026 a Cupei Mondiale le aduce față în față pe cele mai bune două selecționate ale lumii, câștigătoarele ultimelor ediții ale competițiilor continentale pe care le reprezintă.

Turneul final din acest an programează o partidă de gală între primele două clasate în ierarhia FIFA: Argentina (locul 1) și Spania (locul 2). Cele două reprezentative ar urma să se întâlnească și în Finalissima, competiția dintre câștigătoarele Campionatului European și Copa America, aflată la a doua ediție în actualul format, după Italia – Argentina. Din acest punct de vedere, duelul de duminică seară poate fi considerat, pe bună dreptate, finala finalelor.

Spania, obișnuită să învingă adversari europeni

Parcursul Spaniei la această Cupă Mondială a fost unul dificil, prin prisma adversarilor întâlniți. Încă din faza grupelor, ibericii au avut de trecut un prim test important, împotriva Uruguayului, într-un meci decisiv disputat în ultima etapă. După remiza surprinzătoare cu Capul Verde (0-0), Spania și-a revenit și s-a impus categoric în fața Arabiei Saudite, scor 4-0.

În fazele eliminatorii, selecționata pregătită de Luis de la Fuente a avut parte exclusiv de adversari europeni. A trecut fără emoții de Austria, scor 3-0, în „șaisprezecimi“, după care nivelul de dificultate a crescut considerabil. În optimi a învins Portugalia, 1-0, grație unui gol marcat pe final de meci, iar în sferturi a eliminat Belgia, scor 2-1, după o nouă reușită decisivă semnată de Merino, introdus pe parcurs.

În semifinală, Spania a controlat clar derbiul cu Franța și s-a impus cu 2-0, obținând astfel a doua calificare din istorie într-o finală de Cupă Mondială, după cea din 2010, când a cucerit și trofeul, în urma victoriei cu 1-0 în fața Olandei.

Argentina, condusă de Messi până în finală

Argentina a avut parte de una dintre cele mai accesibile grupe dintre favoritele competiției și a trecut fără emoții de această fază. A învins Algeria cu 3-0, apoi Austria cu 2-0 și Iordania cu 3-1, calificându-se cu punctaj maxim.

Din postura de campioană mondială en titre, reprezentativa sud-americană a beneficiat și de un traseu favorabil în fazele eliminatorii. În „șaisprezecimi“ a trecut de Capul Verde, scor 3-2, după prelungiri, iar în optimi a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale turneului.

Egiptul a condus cu 2-0 și a avut inclusiv un gol anulat, însă Argentina a revenit spectaculos prin golurile marcate în minutele 79, 83 și 90+2. Nici sferturile nu au fost lipsite de emoții. După 1-1 în timpul regulamentar cu Elveția, sud-americanii s-au impus cu 3-1 după reprizele de prelungire.

Momentul de referință al parcursului Argentinei a venit în semifinala cu Anglia. Condusă cu 1-0 din minutul 55, formația lui Lionel Scaloni a egalat în minutul 85, iar golul calificării a venit în minutul 90+2, pentru o nouă prezență consecutivă în finala Cupei Mondiale. Lionel Messi este golgheterul competiției, cu opt goluri și patru pase decisive.

Spania – Argentina, din nou la Cupa Mondială după 60 de ani

Istoria confruntărilor oficiale dintre Spania și Argentina este una surprinzător de săracă. Cele două selecționate s-au mai întâlnit o singură dată la Cupa Mondială, în 1966, în Anglia. Atunci, Argentina s-a impus cu 2-1 în faza grupelor și s-a calificat mai departe alături de Germania, în timp ce Spania și Elveția au fost eliminate. Acesta rămâne și astăzi singurul duel oficial dintre cele două naționale. În rest, s-au întâlnit de șase ori în partide amicale. Spania a câștigat patru dintre acestea, inclusiv cea mai recentă confruntare, scor 6-1, disputată în 2018, într-un meci în care Messi a absentat.

Ultimul duel în care Lionel Messi a evoluat împotriva Spaniei a avut loc în 2010, la scurt timp după ce ibericii deveniseră campioni mondiali. Atunci, Argentina s-a impus categoric, scor 4-1, iar Messi a deschis scorul. El este singurul fotbalist rămas în lotul naționalei Argentinei dintre cei care au evoluat în acel meci.

Marea finală a Cupei Mondiale 2026, Spania – Argentina, este programată duminică, de la ora 22.00 (ora României), și va fi transmisă în direct de Antena 1. Finala mică, dintre Franța și Anglia, se va disputa cu o seară înainte, de la miezul nopții.

Citit 1538 ori Ultima modificare Duminică, 19 Iulie 2026 14:27

1 comentariu

  • postat de Confruntarea dintre Leo și Lamine e poza de afiș, dar adevărul e că sunt mulți jucători care pot influența decisiv partida: Rodri, Mikel, Olmo, Álvarez, Lautaro
    Sâmbătă, 18 Iulie 2026 15:41
    86.120.239.***
    În mod clar Spania pornește cu prima șansă, dar ambele echipe au generații de aur iar meciul nu are cum să nu iasă spectaculos. Ar fi fost păcat să avem alte echipe în finală.
    0
    6

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro