Daună totală. 72 de sticle cu vodcă și coniac, oprite la frontieră

Daună totală. 72 de sticle cu vodcă și coniac, oprite la frontieră
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit două persoane care intenționau să introducă în România peste 70 de sticle cu alcool.

Cei doi bărbați care au solicitat efectuarea formalităților de intrare în țară, cu vârste de 44 și, respectiv, 41 de ani, amândoi având dublă cetățenie, româno-moldoveană, erau șoferi ai unor ansambluri rutiere. Primul era format dintr-un microbuz și o remorcă, iar al doilea, dintr-un autocar și o remorcă pentru transport bagaje. Microbuzul era înmatriculat în Italia, iar restul vehiculelor erau înmatriculate în Republica Moldova.

În baza profilurilor de risc s-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport, ocazie cu care echipele comune au descoperit în remorca microbuzului 24 de sticle cu coniac, iar în remorca autocarului, 48 de sticle cu coniac și vodcă, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Șoferul primului mijloc de transport prezentat la control a fost sancționat contravențional cu avertisment, iar al doilea, cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Bunurile accizabile, în valoare totală de 4.300 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Citit 1166 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Iulie 2026 11:20

4 comentarii

  • postat de un observator
    Sâmbătă, 18 Iulie 2026 19:00
    86.124.202.***
    Întrebări? Cine bea coniacul? Cumva se face licitație?Unde vor ajunge banii?Moldova salvează finanțele României?Câtă hârtie se consumă pentru toată documentația?Se fac contestații?Bravo Gogule!
    0
    3
  • postat de tzache
    Sâmbătă, 18 Iulie 2026 09:32
    89.137.225.***
    Din dragoste de Romania au dubla cetatenie,si ucrainenii fac la fel.Pana sa putem noi,romanii,circula prin Europa fara viza cate umilinte ne-au dat UE,mai ales Schengen?! si ashtia...ca prin varza
    0
    4
  • postat de cine sa auda?
    Sâmbătă, 18 Iulie 2026 09:28
    89.137.225.***
    Eeeee,asta da captura!Stan si Bran ce mai faceau 'astea,in prohibitie.Greseala moldovenilor(sau romanilor) ca au intrat pe tura gresita.Se plimba ashtia prin Europa cum mergem noi pe Faleza
    0
    5
  • postat de În puține locuri din oraș se încasează la fel de mult bănet precum se ia la noi la vamă din șpăgi, să fii Comandant pt câțiva ani la Oancea/Giurgiulești înseamnă că pleci de acolo milionar în euro sigur
    Sâmbătă, 18 Iulie 2026 07:37
    5.13.186.***
    Amatorism din partea contrabandiștilor, înainte să treci granița te înțelegi la șpagă cu poliția de frontieră. Ei au crezut că se pricep, dar nu știau că gaborii gălățeni sunt mai hoți ca ei.
    5
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro