Arnold Schwarzenegger, fostul campion mondial de culturism de origine austriacă, devenit star al filmelor de acţiune de la Hollywood şi apoi guvernator al Californiei, a primit titlul onorific de doctor al şcolii masterale şi doctorale Hertie School din Berlin, transmite DPA, citată de Agerpres.Fostul guvernator republican al Californiei a precizat că principala sa preocupare în viaţă este să le fie de folos celor din jur şi a adăugat că mai are o lecţie de viaţă pe care doreşt ...
DiCaprio a mâncat ficat crud de bizon pentru primul Oscar
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 11:50 | Publicat în MAGAZIN
Hugh Glass a fost unul dintre cele mai solicitante personaje pe care Leonardo DiCaprio le-a interpretat vreodată, dar și singurul care i-a adus un Oscar. Nominalizată la 12 premii Oscar și recompensată cu trei (pe lângă cel mai bun actor în rolul principal, pentru regie și imagine), superproducția "The Revenant" a lui Alejandro Iñárritu a fost o adevărată provocare pentru echipa de filmare, prin zăpezile din Canada. Inclusiv pentru protagonistul Leondardo DiCaprio, care nu s-a da ...
OSCAR Downstream și Sanovan. Servicii Medicale Mobile promovează educaţia pentru sănătate şi prevenția medicală, prin platforma #RomaniaTotInainte
Luni, 09 Septembrie 2024 10:28 | Publicat în SĂNĂTATE
Sănătatea celor din jur este cea care alimentează binele, în fiecare comunitate: peste 300 de persoane din comunități din centrul și vestul țării, cu acces îngreunat la servicii medicale de bază, au beneficiat până în prezent de un set complet de analize și controale medicale, prin Caravana Sănătăţii Sanovan.
OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, are o tradiție îndelungată de proiecte de responsabilitate social ...
Cate Blanchett, singura actriță australiană cu două Oscaruri
Duminică, 19 Mai 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Cate Blanchett, una dintre cele mai admirate vedete de la Hollywood, a jucat în zece filme nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film. În 2005, a primit Oscarul pentru rol secundar în pelicula „Aviatorul” a lui Martin Scorsese, iar în 2014 a câștigat Premiul Oscar pentru rolul principal interpretat în „Blue Jasmine”, regizat de Woody Allen, scrie Film Now.
Născută pe 14 mai 1969 în Melbourne, Cate Blanchett a studiat la Institutul Naţional de Arte Dramatice, pe care ...
Al Pacino, cea mai controversată prezentare a unui film de Oscar
Sâmbătă, 16 Martie 2024 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Al Pacino a fost în centrul atenției la gala Premiilor Oscar 2024, atunci când a prezentat premiul pentru „Cel mai bun film”. Discursul său ciudat i-a lăsat pe telespectatori complet nedumeriți, aceștia crezând că a făcut o greșeală atunci când nu a numit toate filmele nominalizate. Celebrul actor a venit cu explicații, spunând că așa a fost alegerea producătorilor, scrie FilmNow.
Înainte ca Al Pacino să anunţe câştigătorul, a fost întâmpinat pe scenă cu ovaţii d ...
"Șucu și pupăza", noul imn al peneliștilor
Joi, 14 Martie 2024 00:02 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Numai cine nu vrea nu aude ecourile Galei Oscar. Succesul filmului "Oppenheimer" nu rămâne fără urmări. Acesta va avea o continuare. Este vorba despre o peliculă cu caracter erotic, ce prezintă povestea romanțată a inventatorului bombei anatomice.* Acum două zile, organele legii din Constanța au făcut și ele niște percheziții, ca nu cumva, Doamne ferește, să creadă țara sau colegii din țară că polițiștii de aici nu descind și ei undeva. Ei bine, la Constanța au avut l ...
Șoc! John Cena se trage din Adam și Eva Longoria
Miercuri, 13 Martie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* În sfârșit! A fost încheiată afacerea anului, anunță presa serioasă cu apucături exotice: "la Constanța, apare un mini Dubai."Cum adică "mini Dubai"?! Adică, aproape ca în Dubai, prețul alcoolului va fi atât de mare, încât turiștii vor trăi cu impresia că, în mini Dubaiul românesc, comercializarea băuturilor alcoolice este interzisă.* La Gala Oscar, luptătorul și actorul John Cena a apărut pe scenă în pielea goală. Întrebat de către reporterii unui tabloid brit ...
* Telecinemateca. Două premii Oscar - pentru scenografie și muzică, o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film, precum și Globul de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră sunt trofeele câștigate de filmul pe care TVR1 îl va difuza în seara de marți, 5 martie 2024, la "Telecinemateca", de la ora 21,00: "Pantofiorii roşii" ("The Red Shoes" - Regatul Unit, 1948). Potrivit TVR, este unul dintre filmele preferate ale lui Martin Scorsese, care deține o colecție de suveniruri legate ...
Christopher Nolan, marele favorit la Oscarul pentru regie
Sâmbătă, 17 Februarie 2024 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Christopher Nolan, regizorul dramei istorice "Oppenheimer", a câştigat în weekend cel mai important trofeu decernat de Sindicatul regizorilor americani (Directors Guild Award - DGA). Victoria de la Gala DGA Awards, care a avut loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles, îi oferă regizorului statutul de mare favorit la câştigarea Premiului Oscar pentru regie, scrie FilmNow.Britanicul, renumit pentru blockbusterele sale complexe, cu succes comercial, dar nu întotdeauna recompensate la cer ...
Sigourney Weaver, premiu pentru întreaga carieră
Duminică, 11 Februarie 2024 12:30 | Publicat în MAGAZIN
Sigourney Weaver (74 de ani), nominalizată de trei ori la Oscaruri şi recompensată cu un premiu Bafta şi două Globuri de Aur, va primi un premiu Goya Internacional, trofeul onorific acordat de Academia spaniolă de film, conform FilmNow. Premiul va aduce un omagiu "traiectoriei sale impresionante, plină de filme de neuitat şi pentru că ne-a inspirat prin crearea unor personaje feminine independente, complexe şi puternice, de la locotenenta Ripley din «Alien», la Dian Fossey din «Prin ...