Polițele RCA se scumpesc cu până la 30 la sută
Sâmbătă, 28 Decembrie 2024 15:30 | Publicat în ECONOMIE
Noul an vine cu scumpiri ale polițelor RCA. Formula de calcul nu s-a schimbat, însă parcul auto român învechit este principalul motiv invocat de firmele de asigurări. Noile creșteri vin după ce, într-un singur an, pentru aceeași poliță RCA, un șofer a plătit în medie cu 13% mai mult, scrie Digi24.
Noile tarife de referință pentru polițele RCA au fost publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Acestea au crescut față de cele publicate în luna iulie a acestui ...
Cum s-a transformat piaţeta de la Biserica Greacă. Valoarea investiţiei, majorată (FOTO)
Vineri, 27 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Un soclu, o nouă fântână arteziană, un amfiteatru, mai multe bănci, cişmele noi, bolarzi tip scaun, mult granit, un pic de gazon, câţiva copăcei firavi şi lumini arhitecturale. Acestea ar fi, la prima vedere, elementele de noutate ale reamenajării Piaţetei de la Biserica Greacă. Şi, desigur, dispariţia a (cel puţin) 19 arbori maturi, care umbreau acest spaţiu. Lucrările de modernizare, începute în ianuarie anul acesta, par să fi ajuns la final. Cert este că valoarea invest ...
Bilete de tren mai scumpe din 15 decembrie
Duminică, 15 Decembrie 2024 16:40 | Publicat în EVENIMENT
De duminică, 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024-2025, o călătorie cu trenul costă mai mult, după ce biletele de tren s-au scumpit, în medie, cu 4,6%, potrivit Agerpres. În decembrie 2023, prețurile au crescut în medie cu aproape 9%, iar în iulie 2022, cu 20%, fiind vorba tot despre actualizări în funcție de rata anuală a inflației. Acum, scumpirea este în medie de aproape 5%, notează sursa citată. De exemplu, costul unei călătorii Ga ...
Trenurile vor fi mai scumpe și mai lente. CFR Călători vopsește gardul
Miercuri, 27 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în Prima Pagina
O parte din trenurile InterRegio care vin sau pleacă din Galați, printre care și cele care ne leagă de Capitală, vor fi rebotezate InterCity, dar acest lucru se pare că nu se va reflecta decât în prețul biletelor, care va fi mai mare. Este foarte posibil ca "noile" trenuri InterCity să aibă uneori durate de parcurs chiar mai mari decât garniturile care circulă în momentul de față.
Această concluzie nu este a noastră, ci a celor de la clubferoviar.ro, care spun că au intrat î ...