Trei ani au trecut de la una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României – incendiul din clubul Colectiv. După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Chiar şi acum, potrivit Pro TV, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi cu coşmarurile trăite în zilele următoare incendiului. „Nu avem nimic”, spun ei, ”nici spitale pentru arşi, nici pansamente speciale, nici empatie din partea medicilor ...

Mogoşoaia, 29 de ani de la tragedie

Luni, 10 Septembrie 2018 00:02 | Publicat în SOCIETATE
În urmă cu 29 de ani, din portul Galaţi pleca, spre Grindu, pentru ultima dată, nava "Mogoşoaia". La bord se aflau 246 de pasageri şi nouă membri ai echipajului. 10 septembrie 1989 a marcat cea mai mare catastrofă navală din istoria României. Peste ani, tragedia avea să rămână cunoscută sub denumirea de "cursa morţii". Pentru pasagerii urcaţi pe "Mogoşoaia" duminica de 10 septembrie era o zi ca oricare alta. Mulţi dintre ei făcuseră acelaşi drum, la bordul aceluiaşi vas, ...
Tragedie într-o familie din Galaţi, al cărei fiu, de numai 17 ani, a avut parte de un sfârşit neaşteptat şi violent, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cea care a anunţat tragedia a fost chiar mama tânărului, care a sunat la 112, după ce a găsit trupul băiatului la baza imobilului unde locuiau. „Printr-un apel la 112, primit vineri, 24 august, în jurul orelor 20,00, o femeie din Galaţi semnala faptul că fiul ei, în vârstă de 17 ani, a căzut de pe blocul de opt etaje ...
UPDATE | Ministerul de Externe transmite că încă un român a murit în tragedia ce a lovit Italia. ”În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la fața locului, un alt cetățean român, cu dublă cetățenie, a fost identificat printre persoanele decedate”, precizează MAE, citat de Agerpres. "Operaţiunile complexe de salvare şi de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare", se arată în comunicat. Unul dintre români era, potrivit B ...

TRAGEDIE | Adolescentă spulberată de accelerat

Luni, 13 August 2018 18:00 | Publicat în SOCIETATE
O tânără de numai 17 ani a avut parte de un sfârşit extrem de violent duminică seară, 12 august 2018, în apropierea gării din Tecuci. Fata ar fi fost victima unui accident în momentul în care a vrut să traverseze calea ferată, printr-un loc aflat în apropierea centurii municipiului. "Potrivit cercetărilor la faţa locului, efectuate de poliţiştii de la Transporturi, a rezultat că tânăra s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure şi a fost lovită de tren ...

UPDATE | O nouă tragedie aviatică în România

Duminică, 08 Iulie 2018 14:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un avion de vânătoare de tip MIG 21 Lancer s-a prăbuşit, sâmbătă, 7 iulie 2018, la un show aviatic la baza aeriană 86 Borcea, din judeţul Călăraşi. Pilotul, locotenent-comandor Florin Rotaru, a murit, iar multe mărturii spun că a preferat să facă o serie de manevre suplimentare decât să se catapulteze, pentru a evita ca avionul să cadă peste oameni. Explozia provocată de impact a fost atât de puternică încât combustibilul a ars câmpul pe o suprafaţă de câteva mii de ...

Biciclist minor, accidentat mortal

Sâmbătă, 23 Iunie 2018 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un adolescent de 15 ani a murit în miez de noapte după ce a fost lovit în plin de o maşină, pe cea mai periculoasă şosea din judeţul Galați. Accidentul s-a petrecut la Iveşti, în locul unde se intersectează DN 25 cu strada Roşiori. Băiatul, care a vrut să iasă cu bicicleta de pe artera secundară, nu s-a asigurat şi a intrat pe şoseaua principală, tăind calea unei maşini la volanul căreia se afla un bărbat de 29 de ani. În urma impactului, copilul a murit pe loc. Poliţi ...
A început sezonul grătarelor la iarbă verde, dar şi al concediilor, motiv pentru care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al Judeţului Galaţi avertizează populaţia asupra consecinţelor utilizării incorecte a focului. Pentru ca petrecerile în aer liber, în zonele de agrement sau lângă pădure, sau chiar cele din curţile private să nu se transforme în evenimente negative cu urmări deosebit de grave asupra populaţiei sau mediului înconjur ...

Un tânăr de 26 de ani s-a aruncat de la etajul nouă

Miercuri, 14 Martie 2018 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Un tânăr de 26 de ani şi-a pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul nouă al blocului în care locuia. Se pare că tânărul ar fi strigat că "este fericit", înainte de a se arunca în gol. Vecinii săi au rămas şocaţi, mai ales că bărbatul era gol puşcă atunci când a făcut saltul mortal. Laurenţiu, aşa cum îl ştiau toţi vecinii, locuia la blocul I6, de pe strada Saturn. Marţi, în jurul prânzului, dintr-un motiv încă necunoscut, a decis să îşi pună capă ...

UPDATE | Bărbat arestat pentru uciderea concubinei

Duminică, 07 Ianuarie 2018 19:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE | Bărbatul din Braniştea care, zilele trecute, şi-a anihilat partenera de viaţă cu mai multe lovituri de pumn a fost trimis după gratii de judecătorii Tribunalului Galaţi, care au apreciat că acesta trebuie să fie arestat pentru omor. Marin Lungu va sta 30 de zile în arestul Poliţiei după ce, în seara zilei de 3 ianuarie, în urma unui conflict cu concubina sa, pornit de la consumul exagerat de alcool, a lovit-o cu pumnul şi cu cotul în zona feţei, de mai multe ori. Din ...
Pagina 3 din 18