Profesorul Cristian Calude se întoarce la ”Alecsandri”!

Luni, 23 Septembrie 2019 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Marţi, 24 septembrie, zi mare la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", prima dintr-un şir de evenimente periodice de blazon gălăţean şi de mare clasă pe care instituţia îl reuşeşte. Astfel, prestigioasa şcoală gălăţeană va fi scena excelenţei internaţionale a Galaţiului, prin debutul unui proiect ce va permite, periodic, să ne întâlnim cu gălăţeni care ne fac cinste, care fac vizibilă şi partea specială, chiar extraordinară, a culturii, ştiinţei sau sportului ro ...
Incidentul a avut loc în această după-amiază, la circa 20 de kilometri de Galați. Un tren personal care  circula pe ruta Mărășești-Galați a oprit în câmp, în jurul orei 18,00, pe raza localității Vasile Alecsandri, după ce mecanicul a observat să din locomotivă ieșea un fum gros. A sunat imediat la 112, la fața locului deplasându-se patru autospeciale de stingere a incendiilor de la ISU Galați și o ambulanță SMURD. La fața locului, echipajele de intervenție nu au găs ...
„La Mânjina nu mai erau Moldoveni şi Munteni, dar Români; nu erau două ţări pentru Români, dar o singură ţară, o patrie comună!… Unirea exista în inimi, ea se tălmăci în cuvinte şi prinse rădăcină ca o plantă cerească pe acel loc ars de soare şi lipit de plantele umbritoare ale pământului”. Sunt cuvintele poetului Vasile Alecsandri care-ţi rămân în minte şi în suflet odată ce ai păşit în casa în care „s-a plămădit Unirea Principatelor prin marea iubir ...
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. În 1838, consulul Sardiniei la Galați începea demersurile pentru ridicarea unei noi biserici catolice pe aceste meleaguri. Îi vine în ajutor Mihai Sturza, domnitorul Moldovei, și din porunca lui Pârcălăbia Galațiului cedează gratuit terenul. Construcția începe în 1842, după planurile unui arhitect italian din Torino, și este finalizată d ...

Un nou cartier de case

Joi, 05 Aprilie 2018 03:30 | Publicat în SATUL
Pe lângă cartierele noi de case, deja existente în satele Braniştea şi Vasile Alecsandri, autorităţile vor să creeze un altul, la Vasile Alecsandri. Solicitări de vetre de casă sunt, iar primarul speră că astfel va reuşi să atragă tot mai mulţi tineri în mediul rural. "Am dat peste 100 de vetre de casă pentru a atrage tineretul, să-l fac să rămână în localitate. La Vasile Alecsandri am făcut un schimb cu Parohia, datorită faptului că sunt multe solicitări. Măcar să ...

150 de ani de la înfiinţarea Oxfordului dunărean

Joi, 23 Noiembrie 2017 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Deşi cei mai mulţi oameni pretind să fie consideraţi de ceilalţi "homo sapiens", eu prefer astăzi ipostaza de "homo adorans", de "om care mulţumeşte". Această onorantă ipostază îmi oferă prilejul de a exprima veneraţia pentru ceea ce reprezintă la nivel local, zonal şi naţional Colegiul Naţional "V. Alecsandri" şi de a da glas gratitudinii pentru ceea ce au realizat, în cei 150 de ani, generaţii de dascăli, cizelând cu grijă personalităţi exemplare. În consonanţă cu ...
O echipă formată din elevi şi profesori gălăţeni, de la Colegiul Naţional "Al.  I. Cuza" şi Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", va reprezenta România la faza internaţională a Olimpiadei de Robotică, ce se va desfăşura în luna noiembrie în Costa Rica. Mihai Profir, Robert Enache, Oprea Dănuţ de la "Cuza" şi Alexandra Buruiană de la CNVA, coordonaţi de profesorii Cătălina Stanca, Daniela Ilie şi Mirela Voinea, au câştigat locul I la Categoria Creativitate, faza naţ ...
După Şendreni, Vânători şi alte comune apropiate Galaţiului care în ultimii ani s-au "închis" ca efect al "migraţiei", Braniştea se îndreaptă cu paşi siguri spre acelaşi rezultat * Autorităţile se străduiesc să asigure măcar un minim de utilităţi şi promit că, în viitor, traiul în noile cartiere va fi apropiat de cel de la oraş Braniştea, cu cele două sate componente, Traian şi Vasile Alecsandri, a devenit rapid un pol preferat de gălăţeni pentru construirea de ...

"Sânziana şi Pepelea", o feerie pentru mari şi mici

Duminică, 14 Februarie 2016 09:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 14 februarie, de la ora 10,30, în Sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, trupa Teatrului de Păpuşi „Gulliver” ne va încânta cu o producţie de succes, foarte longevivă. Feeria „Sânziana şi Pepelea”, scrisă de Vasile Alecsandri, va putea fi aplaudată de micuţii spectatori, într-un spectacol de zile mari. Este un basm hazos, imaginativ şi eroic, despre o prinţesă răpită de un zmeu şi salvată de un flăcău din popor, sărac, însă isteţ. Aruncat ...
Vreme de mai bine de jumătate de veac, Gheorghe Costache, acum în vârstă de 89 de ani, a fost cel mai priceput în ale stupăritului în satul Vasile Alecsandri, din comuna Braniştea. Mai are şi acum stupi, dar nu la fel de mulţi ca altădată. A avut zeci de familii de albine, care-i dădeau, în anii buni, şi până la 100 de kilograme de miere. Acum e vârstnic şi e nevoit, de la o vreme, să petreacă mai multă vreme odihnindu-se. Gândul îi este, însă, tot la stupi, zi şi noap ...
Pagina 1 din 2