Turneul SoNoRo Conac - Ora albastră. Un moment artistic de excepție la Galați

Turneul SoNoRo Conac - Ora albastră. Un moment artistic de excepție la Galați
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Miercuri seară, amfiteatrul Colegiului Național "Vasile Alecsandri" a fost locul unui regal al muzicii clasice, întâlnire a melomanilor gălățeni cu creații ale unor mari spirite din muzica universală, precum: F. Chopin, J. Brahms, G. Fauré, S. Golestan ș.a.

Aproape 200 de iubitori ai frumosului au avut ocazia să fie martorii unor interpretări de rafinament aparținând artiștilor români de mare valoare veniți la Galați în cadrul unei noi ediții a turneului SoNoRo Conac, intitulată plastic "Ora albastră".

Merită a fi amintit aici scopul nobil al acestui turneu, acela de a sensibiliza opinia publică asupra nevoii de a cunoaște și a proteja patrimoniul cultural românesc (îndeosebi, cel arhitectural).

Cei trei artiști prezenți în orașul nostru sunt nume cunoscute ale muzicii românești, ce ne onorează inclusiv peste hotarele țării. Astfel, bucureșteanul Răzvan Popovici, un virtuoz al violei, cu studii la Salzburg, Paris, Freiburg etc., a fost prezent pe scene cunoscute ale lumii, în rândul cărora se numără Carnegie Hall ( N.York), Musikverein (Viena) ș.a.

Totodată, acesta a fost membrul mai multor ansambluri profesioniste, câteva dintre acestea fiind Filarmonica din Berlin sau orchestrele din München și Kobe. Brașoveanul Ioan-Dragoș Dimitriu a început studiul pianului la vârsta de șase ani, mai târziu ajungând unul dintre studenții talentați ai Universității de Muzică și Artă Dramatică din Viena. Cu multe premii la activ, este astăzi, la vârsta tinereții, director al Filarmonicii din Brașov. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, cu studii de specializare la Conservatorul de Muzică din Bruxelles, Cristiana Mihart este o pianistă valoroasă, cu numeroase concerte susținute la nivel național sau în străinătate (Berlin, Praga, Bruxelles ș.a.). Mulțumiri acestor mari artiști români care ne-au încântat cu interpretările lor la acest început de primăvară!

Citit 1088 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Martie 2024 17:21

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.