Doi șoferi și un pasager au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent pe un drum din nordul județului, pentru că unul dintre conducătorii auto nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei depășiri. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din Matca, aflat la volanul unei mașini cu care se deplasa pe DJ 251 C. La un moment dat, acesta a vrut să depășească o mașină, dar nu și-a luat toate măsurile de precauție. A intrat pe contrasens și, înainte să apuce să revină pe sensul său de deplasare, a lovit în plin un autoturism condus regulamentar de un consătean de 32 de ani. În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți, la fel ca și un tânăr de 23 de ani, pasager în primul autoturism. Toți trei au fost duși la spital, polițiștii întocmind un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trei persoane, rănite într-un impact pe constrasens Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Suspiciune. Avionul președintei Comisiei Europene, bruiat de ruși Procurorul acuzat de măsluirea unui dosar de viol, eliberat din arestul Poliției Afganistan. Peste 800 de morți și mii de răniți, în urma unui cutremur Un șofer beat și fără permis a căzut cu mașina în râu Accident grav pe trecerea de pietoni. Un bărbat este în stare critică1 comentariu
-
postat de GeosMarți, 30 Mai 2023 08:205.2.205.***Pe vremuri aveau caii grija de prostii din caruta, acum caii s-au dus am ramas doar prostii.00