
Cristinel Luca
Coliziune între două trenuri în Slovacia
Luni, 13 Octombrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite, în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia.
Până la orele prânzului, nu au fost raportate decese, dar echipele de salvare au spus că cel puțin două persoane se află în stare critică.
Ciocnirea celor două trenuri de pasageri a avut loc în apropierea satului Jablonov nad Turnou, din sud-estul ţării, aproape de granița cu Ungaria.
Informațiile preliminare publicate de Ministerul de Interne sugerează că u ...
170.000 de tone de ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza
Joi, 09 Octombrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Circa 170.000 de tone de ajutor umanitar sunt pregătite și așteaptă să fie livrate în Fâșia Gaza, a declarat joi, la Geneva, un purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), după anunțul unui acord între Israel și Hamas privind încetarea focului în Fâșia Gaza, relatează dpa și Agerpres.
Imediat ce autoritățile israeliene care controlează accesul în zona de război vor da undă verde, aceste ajutoare pot fi aduse persoanelor aflate în ...
Acord de încetare a focului în Gaza, după doi ani de război
Joi, 09 Octombrie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Deși Israelul și Hamas au convenit asupra primei faze a planului de încetare a focului în Gaza, după doi ani de conflict, mai sunt multe de făcut, notează CNN. Armistițiul este preconizat să intre în vigoare în Gaza odată cu semnarea acordului. Armata israeliană va finaliza apoi retragerea parțială din Gaza în primele 24 de ore, potrivit Sky News și HotNews.
După semnarea acordului, premierul israelian Benjamin Netanyahu va convoca o reuniune a cabinetului de securitate joi, ...
Rușii, vinovați pentru prăbușirea avionului azer de pasageri
Joi, 09 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că apărarea aeriană a Rusiei este responsabilă pentru doborârea unui avion de linie azer în decembrie, soldată cu 38 de morți, potrivit AP și Mediafax.
Este prima sa recunoaștere a responsabilității ruse pentru incidentul aviatic, făcută în timpul unei întâlniri cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev.
Avionul de pasageri al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit pe 25 decembrie 2024, în timp ce zbura de la Baku spre Groznîi, ...
Sistem de stocare a energiei electrice în baterii, construit în Galați
Vineri, 10 Octombrie 2025 12:00 | Publicat în Regional
ENGIE România va dezvolta două proiecte importante de stocare a energiei electrice în baterii, în județele Galați și Sibiu, contribuind astfel la modernizarea sistemului energetic național și la atingerea obiectivului global al grupului ENGIE de a atinge o capacitate instalată de 95 GW în energie regenerabilă și stocare până în 2030.
Conform unui comunicat de presă, primul proiect va fi implementat în cadrul parcului eolian operațional din comuna Băleni, județul Galați, ca ...
Amendă uriașă pentru o firmă cu specific auto din Galați
Sâmbătă, 11 Octombrie 2025 08:00 | Publicat în SOCIETATE
O societate comercială din Galați, cu activitate în producția de caroserii pentru autovehicule și fabricarea de remorci, a fost amendată de Garda de Mediu Galați cu o sumă totală de 100.000 de lei, deoarece nu deținea autorizație de mediu valabilă, iar activitatea i-a fost oprită temporar până la intrarea în legalitate.
„În urma verificărilor, s-a constatat desfășurarea activității fără autorizație de mediu, existența unor deșeuri amestecate, periculoase și neperic ...
Peste 40 de angajatori la Bursa locurilor de muncă
Joi, 09 Octombrie 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Peste 40 de angajatori și-au anunțat participarea la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți din Galați, cu o ofertă totală de peste 230 de locuri de muncă vacante.
Evenimentul, organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, are loc vineri, 10 octombrie, începând cu ora 9.00, în holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, din str. Domnească nr. 47.
Conform conducerii AJOFM Galați, cele mai multe posturi vor fi oferite în domen ...
„Maestrul maghiar al apocalipsei”, Premiul Nobel pentru literatură
Joi, 09 Octombrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Romancierul maghiar László Krasznahorkai (71 de ani), recompensat joi cu premiul Nobel pentru literatură, este considerat „un scriitor hipnotic”, cu un stil pretențios, cu fraze de o lungime neobișnuită, în care tonul variază de la solemn la absurd, creatorul unei opere melancolice, chiar apocaliptice.
Printre lucrările sale cele mai apreciate se numără „Satantango” și „Melancolia rezistenței”, ambele adaptate cinematografic de regizorul maghiar Béla Tarr.
Este cel de ...
Un miliardar indian vrea să reia producția la combinatul siderurgic din Galaţi
Joi, 09 Octombrie 2025 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Restricțiile pe care Uniunea Europeană le-ar putea impune importurilor de oțel non-UE, chiar de anul viitor, par să pună lucrurile în mișcare în siderurgia românească, aducând speranțe atât pentru Liberty Galați, cât și pentru combinatul ArcelorMittal Hunedoara.
Un consorțiu european condus de compania de trading Steel Mont a înaintat o propunere pentru reluarea activității și, posibil, achiziția combinatului siderurgic Liberty Galați, scrie Economedia. Potrivit federați ...
Patru morți după prăbușirea unei clădiri din Madrid
Miercuri, 08 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciile de urgenţă spaniole au recuperat cadavrele a patru persoane de sub dărâmăturile clădirii cu şase etaje care s-a prăbuşit, marţi, în centrul Madridului, în timp ce erau efectuate lucrări de renovare pentru a fi transformată în hotel, au anunţat autorităţile locale, relatează Reuters și News.ro.
Victimele au fost identificate ca fiind trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, originari din Ecuador, Mali şi Guineea-Conakry, angajaţi pe şantier ca ...