Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai scris nu fiindcă nu mai am cerneală sau cretă sau creion sau maculator sau ţărnă pe jos sau omăt în grădină, ci fiindcă mi-a fost ruşine! E uşor de presupus şi la fel de uşor de înţeles de ce-mi este aşa de ruşine! Cum să nu-mi crape obrazul când ştiu şi ştii că m-ai prins la borcanul cu dulceaţă de gutui? şi cum mâncam cu lăcomie... şi mai puneam şi-n buzun ...

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) mai viu şi mai sfânt! Ce drept este dorul de mama,/ şi aprig, şi mult mai adânc decât adâncirea din suflet/ când ochii n-o văd şi o plâng! Ce lung este dorul de mama,/ şi pur, şi cuprins într-atât, cât poate o inimă-ntreagă/ să umble (mereu) până-n gât! Ce scump este dorul de mama!/... îl văd, îl aud şi-l suspin cu cea mai frumoasă tristeţe/ cumplită şi fără amin! ...

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia lui Aristotel, dar şi pe-a noastră! Invidie frumoasă, constructivă!... E ora 12! Brusc, aşa, ca din apă, apar doi derbedei cu glugi şi pantaloni jerpeliţi! Aprind petarde şi le aruncă în Fluviu! Şi behăiesc! Şi grohăie!... Oare ce „satisfacţie” găsesc aceşti imbecili într-această „distracţie”?... Ne îndepărtăm crucindu-ne! Mutelcă se umple cu aer şi reci ...

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mute splendoarea pe Lună, e gata să zică adio/ la toate-ale Lutului cesta, pe care l-a şters (din vedere,/ din milă) Celestul, Celesta! Şi-adună şi scade şi-oftează:/ nimic nu-i mai pare-a fi sacru când vede şi-aude atâta/ minciună cum umblă-n fiacru şi-şi poartă-n hailaif nesimţirea/ şi face scârbire în jururi... cum toţi pământenii azvârle/ cu slin şi sudalmă-ns ...

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi balurile şi divorţurile şi chefurile şi petrecerile şi sărbătorile din mijlocul părţii de Sud a Moldovei de Nord! Cânta chiar şi la îngropăciuni! Şi la orice fel de despărţiri şi împărţiri cânta! Fără nici un bănuţ cânta! Şi cânta şi din gură, nu numai din vioară! De loc, era din Drăguşeni! Cum auzea că urmează să se întâmple una dintre organizările ami ...

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg toate cuvintele tale, din care ai fost întrupată/ şi (s)pusă pe-aceeaşi cărare cu mine, s-ajungem acolo,/ la capăt, la margine...! Oare de ce nu încerci? de ce-ţi place/ departe de vis? ce se vede din lumea cea fără oniric/ şi clară ca nuca-n perete? În crederea ta cum că unde-i/ prea multă visare se-ntâmplă dormire în gol, minciunire,/ că numai fantasmele îmblă cu preşu ...

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe crucea mormântului în care „doarme” grangurul „întrerupt” de cel mai straniu, dar şi sincer cetăţean de „onoare” al celui mai sigur/potrivit „loc de parcare”, al Cimitirului „Sfântul Lazăr”, adicătelea! Citiţi şi vă cruciţi corect! „am să te prind că vii să furi zarzăre.../ fir-ai să fii, moarte de pasăre!/ nici n-am crezut cu tu vreodată/ ai să op ...

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plânsuri torenţiale, pe care le-ai pierdut aşteptându-mă... şi întru memoria celor o mie şi unu de hectare cu ghiocei, pe care le-am semănat şi le-am înflorit aşteptându-te... dar şi întru memoria celor o mie şi una de strigăte prin deşertăciunea care ne-a înmulţit şi ne-a împărţit la cei care au fost şi încă mai sunt duci şi ducese de Candoare pe acest (ne)cunoscut Rotu ...

Aşadar, viteazul Vasile Vindereu a ucis un grangur! Cu premeditare şi cu sânge rece l-a ucis! Şi a ţinut neapărat să se „descarce” de păcat, povestindu-mi aceste amănunte spăimântătoare! Sigur că da! N-am cum să nu-l condamn pentru ce a fost în stare! Chiar dacă aş vrea să-l ajut spunându-i că-l iert şi eu şi toată lumea sa, nu-l ajută cu nimic! Fiindcă, din cât cred şi ştiu eu, Iertătorul Universal nu-l va ierta niciodată! Această faptă groaznică nu se presc ...

când „este” nu-i, dar „nu se poate” este, şi când primejdii sfinte mă-mpresoară, şi când se surpă tot ce (nu) crezusem că (nu)-i frumos decât pe dinafară... şi când distanţa mică... (foarte mică!!!)... dintre păgân şi sacru îmi rânjeşte ca un jurat stăpân pe universul pe care l-am tradus în româneşte... şi când distanţa mare... (foarte mare!!!)... dintre un „zis” şi un „făcut” anume îmi toarnă-(n vis şi-n gând) amărăciune şi-mi injectează ...