Din când în când, mă mai gândeam câţi ani au trecut de când am fost primită în mijlocul acestui frumos colectiv. Acum realizez că peste un an voi trece pragul "majoratului" de când fac parte din echipa VL. Asta înseamnă să-ţi placă ceea ce faci, să nu numeri anii din viaţă, ci să te bucuri de momentele din ea.
Nu pot uita ziua în care am păşit prima oară în biroul departamentului Corectură, un birou mic şi cochet, în care am fost „încredinţată” colegei cu ştate mai vechi în meserie, Elena Arghir (Lili). Schimbul nostru de priviri a fost… Ea mi-a aruncat o privire pe deasupra ochelarilor, spunând în mintea ei: „Pff, altă fetişoară ieşită de pe băncile facultăţii care îmi va toca creierii mărunt!” (Lili tocmai ce avusese 2 săptămâni experienţa unei alte fete ce terminase facultatea şi în locul căreia am venit eu). Iar eu, după acea privire a ei, mi-am spus: „Pff, o să mă mănânce cu fulgi cu tot!” Nu a fost nici una, nici alta, peste ani amuzându-ne copios amândouă despre primele noastre impresii. Şi, în ciuda diferenţei de aproape două decenii dintre noi, am devenit cele mai bune prietene, confidente şi (aproape) de nedespărţit. Şi aşa va rămâne pentru totdeauna, deşi Dumnezeu a chemat-o la El mult prea devreme.
Ca să fii stăpâna cuvintelor şi stăpână pe cuvinte, trebuie să ai un îndrumător bun, ceea ce Lili a fost cu prisosinţă, trebuie să ai ochi ageri şi vigilenţă sporită, atenţie distributivă şi cultură (cât mai) generală. Satisfacţia e mare atunci când reuşeşti să le combini pe toate, să te concentrezi şi să ai garanţia lucrului bine făcut când dai bun de tipar. Mai sunt şi momente în care concentrarea îţi joacă feste, dar numai cine nu munceşte nu greşeşte. Zi de zi e o nouă provocare, o nouă vânătoare de.. mici greşeli de formă sau de fond, o nouă lecţie, o nouă experienţă din care înveţi, te dezvolţi, te cultivi, te ridici şi creşti. Viaţa e frumoasă... Iar "Viaţa liberă" e şi mai frumoasă.
