Cristinel Luca

Cristinel Luca

Victor Negrescu cere alertă europeană pentru podoabele dacice furate

Miercuri, 29 Ianuarie 2025 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Eurodeputatul român Victor Negrescu (S&D), vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat miercuri, într-o declarație pentru Agerpres, că a inițiat două noi demersuri la nivel european - la Europol și la Ombudsmanul European - pentru a sprijini eforturile de recuperare a artefactelor dacice furate în Olanda. "Pe de o parte, am adresat o solicitare către Europol pentru a interveni în această chestiune cu patru lucruri concrete pe care le poate face. Pe de o parte, mă refer ...

Guvernul scapă „trenulețul” de sub control

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O guvernare haotică cum a fost cea din ultimii ani, centrată pe pomeni electorale și pe cheltuieli fără număr dintr-un buget care avea, totuși, niște limite, este urmată de o ordonanță a austerității la fel de haotică. Ordonanța de urgență din decembrie anul trecut (156/2024 - pe numele ei juridic și "trenulețul" - pe numele de scenă) o fi scrisă frumos și corect gramatical, cu toate virgulele la locul lor, cu alineate, cu trimiteri la alte articole, legi și ordonanțe, da ...

Ministrul Fechet taie toate bonusurile de la Romsilva

Miercuri, 29 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri, după întâlnirea cu conducerea Romsilva, că începând cu anul acesta instituția nu va mai acorda bonusuri. Ministrul mai spune că toate acele direcții silvice care nu și-au făcut treaba și au ieșit în pierdere anul trecut vor fi desființate. Fechet a declarat că nu vor mai exista directori şi şefi de ocol puşi pe viaţă la Romsilva, că aceștia vor avea maximum două mandate şi vor da examen la fiecare cinci ani. El a d ...

Mark Wahlberg, protagonist în noul film al lui Mel Gibson

Duminică, 02 Februarie 2025 08:00 | Publicat în SOCIETATE
„Flight Risk”, un thriller de acţiune regizat de Mel Gibson şi cu Mark Wahlberg în rolul unui pilot chel şi dezechilibrat, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 12 milioane de dolari, potrivit Variety, citată de News.ro. „Flight Risk” a încasat în weekend alte 4,2 milioane de dolari în cele 39 de teritorii internaţionale în care a fost lansat, veniturile sale ajungând la 16,2 milioane de dolari. La un bugetul de producție de doar ...

Christopher Walken, actorul fără e-mail, ceas sau telefon mobil

Joi, 02 Ianuarie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Christopher Walken, unul dintre actorii emblematici ai ultimelor decenii, a explicat într-un interviu acordat la vârsta de 81 de ani că nu are un telefon mobil, nu a trimis niciodată un e-mail și că se uită la noul serial în care joacă pe DVD, relatează Business Insider, citat de HotNews. „Nu folosesc tehnologie. Singurul lucru pe care îl am este o antenă satelit pe casa mea. Așa că am văzut «Severance» pe DVD-urile pe care [alții] au fost suficient de drăguți să mi le tri ...

Prima actriță transgender nominalizată la Oscar

Duminică, 02 Februarie 2025 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Karla Sofía Gascon a intrat în istorie devenind prima actriță transgender nominalizată la Oscar la categoria Cea mai bună actriță pentru filmul „Emilia Pérez” al regizorului francez Jacques Audiard. La aceeastă categorie, Gascón concurează cu actrițe renumite, precum Demi Moore („The Substance”), Cynthia Erivo („Wicked”), Mickey Madison („Anora”) și Fernanda Torres („I'm Still Here”). Conform site-ului ProCinema, actrița originară din Madrid a făcut impresie ...

Campionii gălățeni ai ambalajelor returnate. Comune în care s-a colectat o singură sticlă

Marți, 28 Ianuarie 2025 20:00 | Publicat în Regional
Peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 231.300 de tone de ambalaje, conform Barometrului RetuRO pe luna decembrie 2024, dat publicității de către RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România. Numai în ultimul an, în perioada decembrie 2023 - decembrie 2024, peste 3,2 miliarde de ambalaje SGR au intrat în stațiile de reciclare, repr ...

Campania electorală pentru prezidențiale începe pe 4 aprilie

Marți, 28 Ianuarie 2025 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Guvernul a adoptat, marți, hotărârea care stabilește calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, informează Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a declarat că, potrivit actului normativ, perioada electorală va începe pe 18 februarie, cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție ce vor face parte din Biroul Electoral Central (B ...

România va cere „daune fără precedent” Olandei

Marți, 28 Ianuarie 2025 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, în debutul şedinţei de Guvern, că este revoltat de furtul obiectelor de tezaur din muzeul din Olanda şi a precizat că România nu poate accepta aşa ceva. El intenţionează să ceară "daune fără precedent" în acest caz şi nu exclude posibilitatea de a acorda o recompensă pentru găsirea obiectelor, scrie News.ro. "Sunt revoltat că obiecte inestimabile din tezaurul României au fost furate dintr-un muzeu din Olanda unde nu existau agenţi ...

Al doilea cutremur în Galați, într-o săptămână

Marți, 28 Ianuarie 2025 14:40 | Publicat în Regional
Un cutremur cu magnitudinea 2,1 a avut loc în județul Galați, marți dimineața, 28 ianuarie, la ora 7.27, la adâncimea de 2,8 kilometri, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, informează Mediafax. Seismul s-a produs la 15 km de orașul Galați, 28 km de Brăila și 58 km de Focșani. Miercurea trecută, pe 22 ianuarie, un alt cutremur, cu magnitudinea de 3.7, s-a produs la ora 15.37, la adâncimea de 4,1 km, pe raza județului Galați, în aceea ...
Pagina 59 din 980