Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost invitata celei mai noi ediții „SPOT ON la Viața liberă – Galațiul sub reflector”. Actriță la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați” și profesoară la Facultatea de Teatru din Galați, Oana Mogoş a intrat în atenția UNITER pentru rolul Valeria din „Regina nopții” – text și regie Leta Popescu – unul dintre cele mai bune spectacole recente ale Dramaticului ...
Bunica Gherghina din Teleorman, una dintre vedetele româneşti de pe TikTok, a fost aleasă să joace în noul film „Nosferatu”, în care rolurile principale vor fi interpretate de Bill Skarsgard, Nicholas Hoult și Lily-Rose Depp, fiica actorului Johnny Depp și a cântăreței Vanessa Paradis. Dezvăluirea a fost făcută chiar de către regizorul Robert Eggers ,într-un amplu interviu acordat revistei Empire, citat de HotNews. Eggers le-a povestit jurnaliștilor de la Empire, una dintre ...
Cinci copii lăsați de mamă în grija statului, în Spania, au ajuns din nou, după zece ani, în atenția autorităților din Galați, în urma unei reclamații venite chiar din partea celei care le-a dat viață Minorii, dintre care cel mai mare are aproape 18 ani, acuză că ar fi fost supuși la violențe fizice și psihice de către bunica paternă, în grija căreia au fost dați de către statul român. O poveste cu multiple semne de întrebare face obiectul unei noi anchete în care s ...

Bunica-răpitoare a scăpat de arest

Joi, 23 Noiembrie 2023 14:58 | Publicat în EVENIMENT
Gălățeanca de 44 de ani, reținută la începutul acestei săptămâni, după ce, în complicitate cu fiul ei, și-a ascuns nepoții de poliție, a reușit să scape de arest și își va aștepta sentința în dosarul de lipsire de libertate în stare de control judiciar. Judecătoria Galați a decis ca Lucica Bineață să nu stea după gratii, deși i-a pus mai multe zile pe drumuri pe polițiștii Secției 4, care încercau să pună în executare un ordin de protecție emis de instanță ...
O gălățeancă în vârstă de 20 de ani a ajuns în spital după ce a fost bătută crunt de soțul cu șase ani mai în vârstă Părinți a doi copii foarte mici, cei doi nu erau la primul conflict soldat cu intervenția poliției și emiterea de ordine de protecție, însă, de fiecare dată, femeia și-a iertat bărbatul și a continuat să trăiască alături de el. Bonus, bunica paternă a ajuns să-și ascundă nepoții de poliție, numai pentru ca aceștia să nu ajungă în grija ma ...

„M-a bătut până a rupt umbrela pe spatele meu”

Duminică, 20 August 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Amintiri. "Era mică şi slăbuţă, dar învârtea lumea. A fost cel mai frumos om din viaţa mea şi aşa va rămâne până închid ochii. Unul dintre motivele pentru care am făcut oftalmologie este ăsta: i-am căutat ochii! Am crezut că n-o să-i mai găsesc niciodată. Aveau o formă deosebită şi o culoare deosebită - ochi albaştri. I-am regăsit într-o poză. Poza unei fetiţe de patru ani", a fost una dintre cele mai tulburătoare mărturisiri făcute de dr. Monica Pop, la emis ...