Euro a pierdut aproape jumătate de ban

Luni, 30 Octombrie 2023 16:34 | Publicat în ECONOMIE
Chiar dacă tensiunile din Orientul Mijlociu se amplifică, existând riscul apariției unor noi combatanți statali, plasamentele în dolari şi yeni s-au redus înainte de ședințele de politică monetară ale Rezervei Federale americane și ale Băncii Japoniei. Reducerea ieșirilor de valută au făcut ca media euro să scadă de la 4,9681 lei la 4,9647 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,962 – 4,965 lei. Perspectiva unui nou puseu inflaționist, prov ...

Leul a încheiat săptămâna pe depreciere

Duminică, 29 Octombrie 2023 14:35 | Publicat în ECONOMIE
Escaladarea conflictului dintre Israel și Hamas a influențat negativ evoluția activelor riscante, cum este considerată și moneda națională. Leul a beneficiat în prima parte a săptămânii de majorarea ofertei comerciale de valută, în condițiile în care companiile și-au achitat taxele și impozitele la buget, iar cursul euro a scăzut miercuri până la 4,9628 lei. Vineri, tranzacțiile s-au realizat între 4,962 și 4,969 lei, iar media a urcat la 4,9681 lei. Joia trecută, a fost ...

Guvernul Ciolacu a dat fotbalul și economia jos din pod

Vineri, 27 Octombrie 2023 20:05 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a aprobat vineri o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare până la sfârşitul anului, pentru încadrarea în ţinta de deficit asumată, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu. "Astăzi, aprobăm o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023, în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetară asumată prin Programul de convergenţă. Am spus de la început că statul trebuie să fie primul care face economie. De aceea, limităm şi red ...

Aurul a trecut de 300 lei/gram

Joi, 26 Octombrie 2023 17:58 | Publicat în ECONOMIE
Creșterea plasamentelor în active considerate „refugii sigure” în vremuri tulburi din punct de vedere geopolitic a determinat majorarea prețului gramului de aur la 301,1915 lei, care reprezintă un nou maxim istoric. Evoluția a fost susținută de aprecierea monedei americane, dar și de saltul făcut de metalul galben la 1.982 – 1.994 dolari/uncie, foarte aproape de recordul de 2075,47 dolari/uncie, atins în august 2020. În lipsa unei rezolvări rapide a crizei din Orient Mijlociu, ...

Vești bune pentru cei cu credite, scad indicii ROBOR

Miercuri, 25 Octombrie 2023 16:25 | Publicat în ECONOMIE
Cererea de lei din partea firmelor care își achitau taxele și impozitele la bugetul de stat a fost acoperită cu ușurință de excesul de lichiditate din piața monetară. În același timp, dobânzile interbancare și-au menținut tendința descendentă, după câteva luni de stagnare. De această evoluție vor profita cei care au credite care sunt corelate cu indicii ROBOR, contractate înainte de luna mai 2019, atunci când a fost introdus indicele de referință pentru creditele consumat ...

Euro a pierdut marţi jumătate de ban

Marți, 24 Octombrie 2023 17:10 | Publicat în ECONOMIE
Reducerea aversiunii față de risc a redus plasamentele în așa-numitele "refugii", precum dolarul american, aurul sau francul elvețian, și a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze. Cursul euro a scăzut de la 4,9724 la 4,9678 lei, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,971 lei la 4,965 lei. Situația precară în care se află bugetul de stat, care trebuie alimentat constant cu împrumuturi, menținerea inflației la cote ridicate și tendința de cre ...

Afacerile celor mai profitabile 15 mari companii gălățene

Marți, 24 Octombrie 2023 21:00 | Publicat în ANALIZĂ
Cele mai profitabile 15 mari întreprinderi din Galați au reușit, în 2022, să atingă, cumulat, o cifră de afaceri de peste 10,124 miliarde de lei, adică echivalentul a peste 2 miliarde de euro, potrivit ediției din acest an a Topului Național al Firmelor Private din România, realizat de patronatele din cadrul CNIPMMR, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor. Afacerile întreprinzătorilor gălățeni n-au avut viață ușoară, în condițiile în care, după perioada mar ...

Euro s-a consolidat la 4,97 lei

Luni, 23 Octombrie 2023 16:10 | Publicat în ECONOMIE
Scăderea temporară a aversiunii față de risc a redus presiunea pe monedele de la marginea zonei euro Cursul monedei unice a scăzut marginal, de la 4,9734 la 4,9724 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau într-un culoar îngust, 4,971 - 4,974 lei. Dacă în ianuarie 2022, rata de politică monetară a BNR se situa la 2%/an, iar indicele ROBOR la trei luni se afla la 3,02% şi cel la șase luni la 3,14%, la începutul acestui an valorile erau de 7,56%, respectiv, 7,81%. C ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați va organiza, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și platforma SSM.ro, un seminar web pe tema sănătății și securității în muncă în era digitală. Evenimentul va avea loc marți, 24 octombrie, de la ora 10.00, iar la el vor mai participa reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Covasna, Iași, Neamț, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Webinarul este ...

Prețul gramului de aur la aproape 300 lei

Duminică, 22 Octombrie 2023 15:27 | Publicat în ECONOMIE
În ultimele trei ședințe, prețul gramului de aur a atins tot atâtea noi recorduri, cel de vineri fiind de 299,1485 lei, evoluție la care a contribuit creșterea semnificativă a cererii de metal galben, considerat drept un refugiu în perioadele tulburi, precum criza din Orientul Mijlociu. Pe acest fond, uncia a urcat la 1.972 – 1.998 dolari, în creștere cu 3% la nivel săptămânal, cele mai ridicate valori de la jumătatea lunii mai 2023, și se apropie de recordul de 2075,47 dolari, ...
Pagina 18 din 21