Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua și echipele din Liga a III-a.
Unirea Braniștea a jucat în prima etapă: 7-0 cu Victoria Traian (Brăila).
Meciul din următoarea etapă va avea loc peste două zile, la Braniștea, între localnicii de la Unirea și Sporting Liești.
Meci amical pe Stadionul ”Dunărea”
În weekend, două dintre echipele gălățene din eșalonul al treilea de fotbal au susținut un joc de verif ...
Maratonul fotbalului la Campionatul European Universitar
Luni, 03 August 2026 15:00 | Publicat în SPORT
24 iulie - 2 august a fost perioada de desfășurare a Campionatului Mondial Universitar de fotbal, competiție desfășurată în Italia. Între cele 16 participante s-a aflat și echipa campioană universitară a țării noastre – cea a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
În faza grupelor, studenții noștri au avut o evoluție bună: o victorie cu 2-1 în fața Finlandei, 1-1 cu olandezii și 0-3 cu Croația. Cu aceste rezultate, elevii antrenorului Cătălin Savu s-au clas ...
Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada
Sâmbătă, 01 August 2026 14:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în sezonul 2026-2027. Acesta este Janz Janez Krzici și vine din campionatul Sloveniei. Este jucător de lot național, are 23 de ani și 2,05 m, un jucător talentat care activează într-una dintre cele mai puternice naționale din lume, Slovenia fiind o forță în VNL (Volleyball Nations League). El va îmbrăca tricoul CSM Arcada în stagiunea următoare. Kržci, coleg al lui Sašo Štale ...
Unirea Braniștea, succes categoric în Cupa României
Duminică, 02 August 2026 10:00 | Publicat în SPORT
Unirea Braniștea a jucat miercuri, în prima etapă națională a Cupei României la fotbal, debutând oficial în sezonul 2026-2027. A întâlnit echipa Victoria Traian (județul Brăila), pe care a depășit-o fără probleme, scor 7-0 (4-0). Gruparea din județul vecin s-a înscris pentru viitorul sezon în liga a patra, după ce s-a retras din al treilea eșalon, din considerente financiare.
Acest joc fără istoric a fost tranșat de golurile marcate de Mădălin Grădinaru (3 goluri), De ...
Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II
Vineri, 31 Iulie 2026 13:00 | Publicat în SPORT
Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de pregătire pentru echipa a doua.
Cantonamentul din această localitate a județului Brașov al echipei Oțelul II este considerat pe deplin o reușită. Gazdele au asigurat toate condițiile necesare unei astfel de perioade: două terenuri cu iarbă naturală, unul sintetic, posibilitate de lucru la sala de forță, dar și în aer liber, pentru acumulări fizice și tot ce depinde pentru o ...
Din sportul gălăţean. Sezon cu 10 medalii pentru Rebecca Ciocan
Marți, 28 Iulie 2026 20:00 | Publicat în SPORT
ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a participat cu regularitate la întrecerile Campionatului Național – Under 23 în acest sezon. A avut evoluții foarte bune, iar duminică s-a aliniat la startul concursului de 800 m al seniorilor. O cursă dificilă, alături de atlete mult mai experimentate.
Chiar în aceste condiții, Rebecca s-a descurcat bine, încheind cursa pe locul al treilea. ”Suntem mulțumiți de ceea ce a obținut sportiva noastră. A fost un sezon de vis, iar acum intrăm într- ...
Din sportul gălățean. Studenții gălățeni – la „Europenele” universitare de fotbal
Luni, 27 Iulie 2026 17:30 | Publicat în SPORT
FOTBAL. Campionatul European Universitar de fotbal a debutat în weekend, cu 16 echipe repartizate în patru grupe. Reprezentanta țării noastre, echipa Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, se află în grupă cu echipa Olandei: 1-1 în primul meci, gol marcat de Costea, și penalti ratat de Tănase. A continuat luni cu Croația (scor 0-3, la pauză 0-1) și va întâlni reprezentanta Finlandei (marți la prânz).Primele două clasate în fiecare grupă se califică pentru faza ...
Câţi bani ar putea primi Oţelul Galaţi. Finanţări nerambursabile pentru cluburi sportive, la votul consilierilor
Duminică, 26 Iulie 2026 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În vreme ce autorităţile locale încă mai aşteaptă cereri pentru finanţarea programelor sportive dedicate seniorilor, Consiliul Judeţean Galaţi se pregăteşte să aloce bani unor cluburi sportive.
Pe ordinea de zi a şedinţei convocate pe 30 iulie, se află patru proiecte de hotărâre privind acordarea unor finanţări nerambursabile din bugetul Judeţului Galaţi.
Conform proiectelor publicate pe portalul Consiliului Judeţean, cea mai consistentă sumă este propusă pentru Oţel ...
Formația gălățeană va evolua vineri, de la ora 18:30, în deplasare, cu UTA, în etapa a doua a Superligii, cu obiectivul de a confirma startul excelent de sezon, după victoria cu 2-1 în fața celor de la CFR Cluj.
Oțelul merge la Arad cu un moral foarte bun, însă este de așteptat ca Stjepan Tomas să nu se poată baza nici de această dată pe Joao Paulino și Sylla, ambii aflați în continuare în așteptarea rezolvării situației privind cartea verde. De asemenea, deși existau ...
Transfer surpriză la Oțelul! Gălățenii au legitimat un junior din străinătate și pregătesc un sezon istoric la nivel de academie
Marți, 21 Iulie 2026 15:00 | Publicat în SPORT
Oțelul a operat în această perioadă o mutare mai puțin obișnuită, trecută aproape neobservată. Clubul gălățean a înregistrat un transfer internațional, fără ca acesta să fie anunțat oficial, legitimându-l pe Cătălin Galben, un fotbalist moldovean născut în 2007, venit de la Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS din Republica Moldova.
Transferul apare înregistrat în sistemele oficiale de legitimare, însă până în acest moment nu a fost prezentat de club prin intermedi ...

