Stăm de vorbă… Tocmai ne-a îmblânzit… scorpia, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”! Regizorul Ion Sapdaru, cu multe montări de succes la Galaţi, inclusiv două de Shakespeare, a pus în scenă la viaţa lui vreo zece piese ale marelui dramaturg britanic în toată ţara, de nota 10. Acum, „Îmblânzirea scorpiei” - o montare cinstită! „Da, sper să fie cinstită. Am un prieten foarte bun, regizor de film, Corneliu Porumboiu, care de obicei este supus îndoielilor, se teme de ...
Festivalul Internaţional de Animaţie “Gulliver”, început luni, 18 mai, va continua până sâmbătă, 23 mai. Miercuri, 20 mai, de la 10,00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, spectatorii care nu au putut vedea luni, în deschiderea Festivalului, spectacolul „Croitoraşul cel viteaz” (foto) al Teatrului „Ţăndărică” vor petrece 60 de minute vizionând adaptarea după Fraţii Grimm de Daniel Stanciu, care semnează scenariul şi regia. La 11,30 (SALA STUDIO) - „Monstrul ...
La cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie "Gulliver", pentru prima oară desfăşurată primăvara (18-23 mai), preţurile biletelor vor fi mici, am aflat în conferinţa de presă de ieri a managerului Teatrului de păpuşi „Gulliver”, Eduard Şişu. Astfel, din cele 21 de spectacole, mai scumpe, dar nu foarte, vor fi cele de seară, pentru adulţi. La Necuvinte”, al Companiei Passepartout „Dan Puric”, biletul costă 20 lei (a fost „un noroc” readucere ...
Mimarea orgasmului nu este întâlnită doar în cazul femeilor, ci şi în cazul bărbaţilor, care apelează din când în când la acest „truc”. Bobby Box, un jurnalist american, a devenit vocea bărbaţilor care, dintr-un motiv sau altul, aleg să mimeze orgasmul. Bărbatul spune că mimarea orgasmului în rândul bărbaţilor este destul de practicată şi că folosirea prezervativului este esenţială pentru „reuşită”. „Nu trebuie decât să ne punem în scenă o performanţă ...
Vineri, 15 mai, de la 19,00, Teatrul Muzical „Nae Leonard” ne prezintă Concertul extraordinar al formaţiei Millenium Band din Chişinău: şapte vocalişti, totodată şi instrumentişti, numiţi de Benone Sinulescu “Îngeri de la Chişinău”. Rock, pop, jazz, muzică populară care au în spate peste 5000 de ore de repetiţii pe an! Preţul unui bilet este de 50 lei. „Înfiinţată în 1997 la Chişinău, posesoare a numeroase premii internaţionale în Franţa , Spania, Estonia, B ...
Union Jack, Candy Bar Live Aşa cum v-aţi obişnuit, în fiecare seară de vineri, 15 mai, de la ora 20,00, în Union Jack, are loc programul „Candy Bar Live”. Artiştii Oana Mirică, Vali Dolea, Andrei Tănăsăciuc şi Alex Bucătaru vă vor încânta cu melodii de toate genurile. Intrarea este liberă. New York Pub, distracţie în tenişi În seara de vineri, fetele sunt rugate să lase acasă pantofii cu toc şi să-şi poarte tenişii pe ringul de dans din New York Pub. De la ora 2 ...
Stagiunea Liricului gălăţean se deschide duminică, 5 octombrie 2014, cu un spectacol de operetă foarte iubit în lume, „Contesa Maritza”, a celebrului compozitor maghiar Emmerich Kálmán. De la ora 18,00, sala mare a teatrului aduce pe scenă nume îndrăgite, precum soprana Nicoleta Maier (colaboratoare permanentă a Operei din Cluj-Napoca), în rolul titular, cel al contesei, tenorul Valentin Vasopol, în rolul îndrăgostitului Tassilo, într-o distribuţie numeroasă, care-i mai c ...
Astăzi, 2 octombrie, la ora 19,00, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila trebuia să prezinte premiera piesei "Camera albastră” (10 nopţi de singurătate) pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi. Din motive organizatorice, premiera a fost amânată, însă nu a fost stabilită o altă zi în care să aibă loc spectacolul. Textul aparţine dramaturgului englez contemporan David Hare, în regia lui M. Chriss Nedeea, iar din distribuţie fac parte cunoscuţi actori brăileni: Narcisa Novac ...
Joi, 2 octombrie, de la ora 19,00, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila prezintă, în premieră, pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, spectacolul „Camera albastră” (10 nopţi de singurătate). Textul aparţine dramaturgului englez contemporan David Hare, în regia lui M. Chriss Nedeea, iar din distribuţie fac parte cunoscuţi actori brăileni: Narcisa Novac, Valentin Terente, Ramona Gângă, Adrian Ștefan, Elena Andron, Alin Florea, Corina Borș, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov ...
* Pe lângă spectacolele, vom avea cursuri de măiestrie artistică şi „Jazz & Blues la Dunăre” Stagiunea care începe la Teatrul Muzical săptămâna aceasta, pe 5 octombrie, cu spectacolul „Contesa Maritza” are un start promiţător, având în vedere că, la sfârşitul lui octombrie, vom avea parte deja de seri de neuitat din cadrul Festivalului „Leonard”. "Vom deschide stagiunea cu premiera din finalul stagiunii trecute, care nu a avut decât o reprezentaţie, motiv p ...
Pagina 16 din 21