Nu ştie cum e cu legea, dar apelează la litera ei

Nu ştie cum e cu legea, dar apelează la litera ei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Are de executat cinci ani de puşcărie şi a venit marţi la Judecătorie ca să i se mai reducă din pedeapsă. „E prea mare”, a îngăimat condamnatul. „Şi cât aţi vrea dumneavostră să fie?”, l-a întrebat magistratul. „Mai mică”, a spus el. „Bine şi de cât timp sunteţi condamnat?”, „De puţin timp”, a răspuns condamnatul. „Şi văd că doriţi aplicarea lui 320 indice 1. Ştiţi ce înseamnă asta? Ce presupune? Aţi citit reglementările acestea?”, şi-a continuat judecătorul tirul întrebărilor, blocându-l pe condamnat, care a început să realizeze că ceva nu este în regulă. Contestaţia la executare se face doar în anumite condiţii, pe care condamnatul nu le îndeplinea, iar articolul 320 indice 1, se referă la o procedură care presupune să-ţi recunoşti vinovăţia, lucru care simplifică judecarea dosarului, situaţie în care, din nou, el nu se afla. În încheiere, magistratul i-a recomandat omului să citească reglementările pe care le-a invocat: „Pentru că o să aveţi destul timp să faceţi asta”, a conchis acesta. Este o realitate că mulţi dintre cei care sunt arestaţi uzează de orice fel de cerere pentru a ieşi la o „plimbare”, iar omul nostru venea de la Brăila, cu maşina penitenciarului, bineînţeles.

 

Citit 1623 ori Ultima modificare Joi, 29 Septembrie 2011 09:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.