Băiculescu şi Peneoaşu nu mai vor judecată la Galaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vasile Băiculescu şi Marcel Peneoaşu, arestaţi într-un dosar de corupţie, au cerut strămutarea procesului de pe rolul Tribunalului Galaţi. Cererea se află pe masa de lucru a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se va judeca pe 17 august.

Reamintim că fostul primar al Brăhăşeştiului a fost arestat la cererea procurorilor Anticorupţie, după ce a fost prins în flagrant, luând mită 35.000 de lei. Procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au arătat că, în perioada 2009 – 2010, Băiculescu a cerut peste 10.000 de euro de la două societăţi care executau lucrări publice în Brăhăşeşti, punându-le să facă şi lucrări suplimentare.

Anchetatorii au mai arătat că, dacă nu ar fi făcut ceea ce li se cerea, primarul nu le-ar fi recepţionat lucrările de interes public şi firmele nu şi-ar fi primit banii. Tot aceştia au mai spus că Marcel Peneoaşu ar fi fost cel care ar fi intermediat darea şi primirea banilor de către edil.

În acest dosar mai sunt alţi doi inculpaţi, care se află în libertate: Marius Iamandi şi Iuliana Pleşcan. Miercuri, cei doi au avut, la Galaţi, un alt termen în dosarul lor, la care au fost audiaţi mai mulţi martori. Unul dintre aceştia, care nu s-a prezentat, deşi avea ştiinţă că trebuie să fie audiat, a fost amendat de magistrat cu 500 de lei.

La final, avocaţii celor doi au făcut cereri de liberare sub control judiciar, asupra cărora judecătorul se va pronunţa pe 17 august.

La aceeaşi dată se va pronunţa şi pe o altă solicitare a avocaţilor, aceea de a fi audiat un martor sub acoperire.

Citit 791 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.