Doi ciobani agresaţi şi trei mandate de arestare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, magistraţii Tribunalului Galaţi au emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Gelu Filote, acuzat de tentativă de omor şi vătămare corporală. Filote este arestat în acelaşi dosar în care alţi doi bărbaţi, Jenică Văcăruş şi Marcel Viorel Oană, au primit mandate de arestare.

„Pe 23 iulie, cei trei i-au bătut pe Vasile P. şi Ştefan P., tată şi fiu, care se aflau la o stână de lângă Poligonul Mălina. Lui Ştefan P. i-a fost pusă viaţa în pericol, iar Vasile P. va avea nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, ne-a explicat Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În acest dosar, cercetările sunt continuate de procurorii gălăţeni, cu cei trei inculpaţi în stare de arest preventiv, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.

Citit 999 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.