Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care o persoană se adresează instanţei pentru soluţionarea unei pretenţii civile.
Codul de procedură civilă prevede că această cerere trebuie să cuprindă următoarele elemente:
- numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor (pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul), codul numeric personal sau, după caz, codul de identificare fiscală etc.;
- numele, prenumele şi calitatea persoanei care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional;
- obiectul cererii, adică pretenţia concretă a reclamantului faţă de pârât (ex., obligarea la plata unei sume de bani, revendicarea unui bun, partajarea bunurilor, anularea unui contract etc.).
Când obiectul cererii este evaluabil în bani, reclamantul trebuie să precizeze valoarea, deoarece, în funcţie de aceasta, se fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata şi, totodată, se determină cuantumul taxei judiciare de timbru şi competenţa materială a instanţei (ex., dacă se formulează o acţiune în pretenţii prin care se solicită despăgubiri în valoare de până la 200.000 de lei inclusiv, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar dacă valoarea este mai mare de 200.000 de lei competenţa revine tribunalului).
- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
Nu este obligatoriu ca reclamantul să indice temeiul de drept (textul de lege), însă este foarte important ca reclamantul să formuleze corect obiectul cererii, cu o motivare clară şi concisă, care să permită judecătorului să facă încadrarea juridică a situaţiei de fapt din cererea respectivă.
- dovezile pe care reclamantul le solicită să fie administrate în proces (înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză, cercetare la faţa locului etc.);
- semnătura reclamantului sau a reprezentantului acestuia (avocat sau mandatar).
