Cazul patronului Albo: O urmărire penală nefinalizată şi plină de surprize

Cazul patronului Albo: O urmărire penală nefinalizată şi plină de surprize
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii gălăţeni Anticorupţie i-au prelungit măsurile restrictive lui Neculai Dumitru (FOTO), patronul Grupului de firme Albo. Informaţia ne-a fost confirmată de procurorul-şef a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Gheorghe Ivan. Rămâne de văzut dacă această decizie va fi atacată de apărătorii omului de afaceri.

Rândul trecut, în cadrul unei şedinţe publice, avocatul acestuia a declarat în instanţă că nu a atacat decizia de prelungire a restricţiilor pentru a nu îngreuna ancheta procurorilor. Reamintim că, potrivit primei decizii a Tribunalului, Dumitru nu avea voie să părăsească localitatea, iar printre restricţii se număra şi aceea de a nu comercializa.

După cum se ştie, Dumitru, în calitate de administrator al Grupului de firme Albo, printre care şi al societăţii acuzate Top Meat Food SRL, este cercetat penal în dosarul în care este arestat preventiv Viorel Gheorghiţă, fost şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Dumitru este acuzat de falsificare de alimente, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar Gheorghiţă de fapte de corupţie, şantaj şi abuz în serviciu.

Mai exact, lui Gheorghiţă i s-a reproşat printre altele că în calitatea pe care o avea, l-ar fi protejat pe Dumitru, care ar fi băgat pe piaţă alimente falsificate de natură a pune în pericol sănătatea publică.

Premieră anulată de Curte

De-a lungul celor două luni de când acest dosar a fost făcut public, parcursul fostului şef al DSVSA a fost unul lipsit de surprize. Asta în sensul în care, odată arestat, s-a adresat justiţiei în câteva rânduri ca să fie pus în libertate, fără succes până acum.

Viorel Gheorghiţă mai are însă o şansă în această lună, având în vedere că urmează să i se judece solicitarea de eliberare pe cauţiune, fixată la suma de 20.000 de lei.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Dumitru, care la începutul lui august a fost arestat de Tribunal, interzicându-i-se atunci firmei sale să mai fabrice şi să mai comercializeze produse alimentare.

A fost prima decizie de acest gen din ţară în ceea ce priveşte o societate comercială acuzată într-un dosar de corupţie şi a fost luată la cererea procurorilor Anticorupţie care au adus probe că Dumitru ar fi încălcat restricţiile.

Se pare că acestea nu au fost suficiente pentru magistraţii Curţii, care au anulat această premieră după o săptămână, când au judecat recursul lui Dumitru şi l-au pus în libertate.

Curtea a păstrat decizia din iunie a Tribunalului, când lui Dumitru i s-a interzis, printre altele, să comercializeze şi să plece din Galaţi.

Facem precizarea că dosarul este încă în timpul urmăririi penale şi are până acum 17 învinuiţi, printre care şi societatea Top Meat Food SRL.

Foto arhiva VL

Citit 1662 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.