Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire

Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1.870 de persoane, 107 societăți comerciale, 227 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 272 de mijloace de transport persoane. În total, au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19.

Citit 1205 ori Ultima modificare Luni, 15 Martie 2021 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.