Sirian ascuns într-un TIR (VIDEO)

Sirian ascuns într-un TIR (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un sirian, în vârstă de 43 de ani, a fost depistat în timp ce încerca sa ajungă fraudulos în Germania, fiind ascuns într-un TIR care transporta marfă. În Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele înmatriculate în România. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, ansamble destinate confecționării de produse textile, cu destinația Rusia. La controlul de frontieră efectuat asupra automarfarului, polițiștii au descoperit în interiorul acestuia, în compartimentul destinat mărfii, un bărbat de origine arabă, care avea asupra sa un document eliberat de către Biroul Imigrări din Turcia.  La cercetări a rezultat faptul că persoana depistată este cetățean sirian și a declarat că s-a ascuns în remorca automarfarului cu intenția de a ajunge în Germania. Totodată, şoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea cunoștință despre existența bărbatului ascuns în remorcă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Bărbatul a fost preluat de lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Galați.

Media

Citit 1715 ori Ultima modificare Duminică, 04 Iulie 2021 11:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.