Depistat cu parfumuri contrafăcute

Depistat cu parfumuri contrafăcute
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Un gălățean, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat cu zeci de parfumuri, contrafăcute, destinate comerțului. Joi, 20 Ianuarie, bărbatul a fost oprit în localitatea Frumușița, de polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești, pentru control.  În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, polițiștii au descoperit 59 de flacoane cu parfum de diferite mărci, având inscripționate numele unor firme consacrate în producerea de parfumuri, pentru care nu existau documente de provenienţă. În urma controlului, bărbatul a declarat că a achiziționat bunurile de la un prieten, cu scopul de a le comercializa. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor descoperite, în vederea expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea lor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Citit 3035 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 23:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.