Bursucani - podul cu şosete şi ţigări Kent

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Transpiraţia poliţiştilor a dat rezultate: hoţul a fost prins după cinci ore de investigaţii *

Recent, magazinul Consumcoop din Bursucani, comuna Bălăbăneşti, a intrat în gura lumii, fiind spart de un „balaur de 16 ani”, Marian R., venit la furat de unul singur, după ce copilul pe care şi-l alesese ca tovarăş de lovitură s-a răzgândit, refuzând să participe la jaf.

Deşi îl instruise, explicându-i ce trebuia să facă în minutele de stat afară la pândă („Ţii de şase, i-a explicat, şi ai grijă să nu fii văzut de nimeni”) s-a trezit, din partea acestuia, cu „Dacă doreşti, Mariane, să furi, n-ai decât să te duci singur, eu nu vreau să am de-a face cu doamna Ciocârlan (Florentina Ciocârlan, vânzătoare, n.n.) şi cu Poliţia”.

„De ce să-mi sară mie în spinare câinele-lup de la Bujoru?”. Ca să-l determine să-şi schimbe hotărârea, l-a bătut. Degeaba însă: „Mă poţi bate o săptămână, că eu, l-a respins cu îndărătnicie, cu tine, la furat, nu merg”.

Operaţiunea odată planificată, Marian R. n-o contramandează, trecând la fapte. Ora la care s-a apropiat de magazin, 23.05. Uşa fiind asigurată cu gratii metalice, făptuitorul ia „în studiu” o fereastră.

Nu l-a durut inima că era din termopan: folosindu-se de-o piatră, o sparge cu zgomot, croindu-şi cale liberă spre rafturi şi sertare. Bubuitura este auzită clar de un vecin, doar că, spre a nu-şi face duşmani, nu iese de sub plapumă să vadă ce se întâmpla în mahala.

Nederanjat de nimeni, Marian R. se foieşte prin faţa rafturilor vreo cinci-şase minute – orbecăială prin întuneric, bunuri de consum luate la întâmplare şi puse în geaca transformată în „legătură”.

Prada, restrânsă ca sortimente – şosete noi (i-ar fi ajuns, dacă le-ar fi purtat numai el, doi-trei ani), ţigări scumpe, dulciuri după cum i-au venit la mână… Prejudiciul creat Consumcoop-ului Tg. Bujor, 500 de lei.

Mişcându-se repede, ajutorul şefului de post de la Poliţia Bălăbăneşti, agentul Valentin Marcu şi Viorel Lăpuşneanu, tehnician criminalist şi subofiţerul Ion Coroiu, de la Tg. Bujor, ultimul venit cu câinele de luat urmele, Iop, identifică hoţul, reuşind, totodată, să găsească, în podul unei case, mărfurile sustrase.

La 8.20 se aflau la eveniment, ca după cinci ore de cercetare neîntreruptă să aibă infractorul în mână. Marian R. n-a recunoscut fapta decât cu mare greutate, după ce a fost înfrânt cu dovezi ale vinovăţiei sale şi declaraţii de la martori.

Citit 1033 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.