Contrabandişti de ţigări eliberaţi după un an şi jumătate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tribunalul i-a arestat, tot Tribunalul i-a pus în libertate, e drept după un an şi jumătate. Este vorba despre un grup de 9 indivizi acuzaţi de contrabandă cu ţigări, reţinut în iunie 2009.

Potrivit comunicatului de presă de la acea vreme, prejudiciul se ridică  la circa 1,7 milioane de lei. Au urmat cercetările, apoi trimiterea în judecată, iar pe 7 decembrie, magistraţii Tribunalului i-au lăsat în libertate, obligându-i să nu părăsească localitatea.

Aşa că în acest dosar, în care sunt implicaţi şi cetăţeni moldoveni cercetarea judecătorească  va fi făcută cu toţi inculpaţii în stare de libertate.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii gălăţeni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care, din informaţiile pe care le deţinem au declarata ieri recurs împotriva deciziei de eliberare.

Citit 565 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.