Amendă penală de 200 de lei cu suspendare pentru vărul lui Lucian Bute

Amendă penală de 200 de lei cu suspendare pentru vărul lui Lucian Bute
Gelu Bute, vărul pugilistului Lucian Bute, a ajuns în stare gravă la spital după un conflict care a avut loc pe străzile din Pechea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Magistraţii Tribunalul Galaţi au decis că Gelu Bute ar trebui să achite 200 de lei amendă penală pentru port de armă albă. Aceştia au suspendat însă „pedeapsa” pe un „termen de încercare” de un an de zile. Cu alte cuvinte, dacă timp de un an, Gelu Bute nu mai săvârşeşte nicio faptă penală nu va achita amenda, dacă nu va respecta această regulă, atunci o va achita.

Gelu Bute a fost trimis în judecată alături de Ion Stoica, Costel Rosloveanu, Marian Oană, Adrian Cătălin Neagu şi Ionuţ Petcu. Asta s-a întâmplat după scandalul care a ţinut prima pagina a ziarelor mai degrabă graţie numelui celui bătut, rudă a gloriosului boxer decât a faptei în sine. Dacă cei cinci inculpaţi au fost arestaţi sub acuzaţiile de tentativă la omor, Gelu Bute, care a fost internat în stare de comă, a fost liber tot timpul.

Patru dintre cei cinci inculpaţi au fost puşi în libertate de Tribunal după ce şi-au recunoscut faptele. Li s-au schimbat încadrările juridice şi au primit câte doi ani cu suspendare, unul alegându-se cu trei ani de puşcărie cu executare efectivă în Penitenciar din cauză că mai avea o condamnare în afară de cea de faţă. Dosarul lui Bute s-a judecat separat de cel al inculpaţilor condamnaţi, ieri Tribunalul pronunţându-se şi aici.

Reamintim că în cazul lui procurorii au stabilit că l-a lovit cu un briceag pe Adrian Cătălin Neagu, dar el a renunţat la plângerea pe care i-o făcuse. Acesta este motivul pentru care Bute a rămas doar cu acuzaţia de port ilegal de armă albă şi a fost pedepsit în consecinţă. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Rămâne de văzut dacă Parchetul sau Gelu Bute va face vreun pas în acest sens.

Citit 1816 ori Ultima modificare Luni, 12 Decembrie 2011 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.