Corupţia, de la Constanţa la Galaţi

Corupţia, de la Constanţa la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Un alt dosar important se va judeca la Curtea de Apel Galaţi. Acesta vine de la Constanţa şi are o rezonanţă mare, cu atât mai mult cu cât a apărut în stenogramele care au stat la baza arestării senatorului PSD Cătălin Voicu. Acesta a fost sunat de senatorul Alexandru Mazăre, care i-a pomenit de parcursul acestui dosar care acum se judecă la Galaţi. Primul termen la Curte a fost pe 14 decembrie, dar procesul s-a amânat pentru 20 ianuarie 2012.

Dosarul, intitulat de presa constănţeană „mită la Primărie", îi are în centrul său pe directorii din administraţia publică a oraşului de la malul mării, Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu. Presa constănţeană arată că Babuş, fost director al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, este omul de încredere al lui Radu Mazăre. Un om de afaceri constănţean, care a dorit să cumpere un teren în buricul târgului i-a acuzat pe cei trei de luare de mită, şantaj şi respectiv complicitate la luare de mită. El le-a spus celor de la Anticorupţie că i s-au cerut 20.000 de dolari.

Scandalul a izbucnit în 2005 şi a fost punctat de reacţiile dure ale primarului Radu Mazăre, care a catalogat totul ca „şantaj politic”. Dosarul a ajuns pe masa de lucru a magistraţilor gălăţeni după decizia Curţii Supreme. La Bucureşti, judecătorii au admis cererea de strămutare a procesului făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Solicitarea anchetatorilor a venit după două achitări succesive pronunţate la Curtea de Apel Constanţa. Considerată instanţă de control, deciziile Curţii au fost importante ţinând cont că Tribunalul Constanţa i-a găsit vinovaţi pe inculpaţi, condamnându-i la pedepse cu suspendare. Reamintim că la Curtea de Apel Galaţi s-au judecat şi dosarele lui Radu Mazăre cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), unde primarul Constanţei a avut câştig de cauză. Decizia gălăţenilor a fost bătută în cuie de instanţa de control de la Bucureşti.

Citit 2065 ori Ultima modificare Vineri, 16 Decembrie 2011 22:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.