Condamnat la 17 ani de închisoare pentru că şi-a omorât sora

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru că şi-a omorât sora
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

17 ani de puşcărie, 2.500 de lei cheltuieli de achitat cu ancheta penală şi procesul, fiind obligat la tratament medical până la însănătoşire, asta este pedeapsa pe care a primit-o Nicolae Jianu, cel care şi-a ucis sora, aruncând-o de la balcon. Tragedia s-a petrecut anul acesta, în iulie şi a venit, potrivit martorilor, după ce bărbatul a început să aibă un comportamnet nefieresc, provocat de faptul că fusese părăsit de nevastă.

De altfel, la acea vreme, cunoştinţele au mărturisit că omul era ocolit de toată lumea tocmai pentru că nu se putea nimeni înţelege cu el după ce rămăsese singur. În februarie 2007, Jianu a fost văzut aruncându-se de pe viaduct în apă. În timp ce salvatorii îl căutau, cei de la ambulanţă au fost chemaţi să ofere ajutor medical unui tip care suferea de pe urma apei reci în care căzuse.

Era Nicolae Jianu, iar la acea vreme sora lui a fost cea care dădea declaraţii presei despre starea lui. În iulie 2011, tot ea a fost cea care a sfârşit de mâna fratelui ei, care i-a înfipt un cuţit în cap după care a aruncat-o peste balustrada balconului. Vecinii au povestit că din apartamentul familiei Jianu mai tot timpul se auzea vocea lui Nicolae care-şi ameninţa mama şi sora. Atunci, bătrâna mărturisea că băiatul ei avea ce avea cu ea, iar Ana a picat la momentul nepotrivit în calea lui Nicolae. În acest dosar nimeni nu s-a constituit parte civilă, iar sentinţa mai are cale de atac.

Citit 1712 ori Ultima modificare Duminică, 18 Decembrie 2011 14:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.