Un bărbat de 39 de ani din Tulucești a ajuns sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva lui, după ce și-a bătut concubina. Decizia a fost luată de procurorul de caz la o zi după ce bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, în cadrul unei anchete privind violența în familie și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Totul ar fi pornit pe 15 iunie, când, din cauza unor neînțelegeri în cuplu, femeia ar fi fost bătută de concubinul său, care se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, care îi interzicea bărbatului să se apropie la mai puțin de 200 de metri de victimă și de locuința acesteia. În ciuda interdicției, pe 16 iunie și în noaptea de 23 spre 24 iunie, individul ar fi încălcat în mod repetat măsurile impuse și s-ar fi apropiat de concubina sa de mai multe ori, potrivit IPJ.
În urma acestor fapte, oamenii legii au dispus inițial reținerea sa, iar ulterior procurorul a decis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

