UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat preventiv.
"În urma prezentării tânărului de 22 de ani la Judecătoria Liești, în cursul zilei de astăzi, 29 iulie a.c., instanța a dispus față de acesta măsura arestării preventive.", a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Galați.
O ceartă în fața unui bar din Nămoloasa s-a încheiat cu focuri de armă și un tânăr de 22 de ani reținut de polițiști. Un bărbat de 25 de ani a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar anchetatorii au găsit pistolul în urma unei percheziții desfășurate marți.
Scandalul a izbucnit în noaptea de 27 spre 28 iulie. După ce s-au certat în fața barului din localitate, cei doi bărbați și-au văzut fiecare de drum, însă conflictul nu s-a stins acolo. La scurt timp, unul dintre ei ar fi pus mâna pe o armă airsoft, ar fi ieșit din curtea unei case de pe strada Regina Maria și ar fi tras de mai multe ori în rivalul său.
Rănit, bărbatul de 25 de ani a sunat la 112, în jurul orei 00.44, și le-a spus polițiștilor că a fost împușcat cu o armă cu aer comprimat. Ajunși la fața locului, oamenii legii au refăcut firul evenimentelor și au stabilit că principalul suspect este un tânăr de 22 de ani din Tecuci. În urma focurilor trase, victima a suferit răni care necesită mai multe zile de îngrijiri medicale.
Marți, 28 iulie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au făcut o percheziție la locuința suspectului. Acolo au găsit o replică de armă airsoft, calibru 68, precum și 32 de bile din cauciuc și 23 de bile metalice. Deși arma nu face parte din categoria celor care necesită autorizație, aceasta a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
Tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru lovire și alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Miercuri, 29 iulie, acesta urmează să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

