După trei ani de strigăte în Palatul Justiţiei, Gheorghe Balâc este liber

După trei ani de strigăte în Palatul Justiţiei, Gheorghe Balâc este liber
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gheorghe Balâc este liber, după trei ani de la primirea condamnării în dosarul de corupţie în care a fost arestat în noiembrie 2008. Balâc a fost arestat de judecători după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au prins în flagrant cu 1.000 de lei pe care dorea să-i dea unei grefiere. Aceasta ar fi trebuit să intermedieze „relaţia” lui Balâc cu un magistrat care judeca un dosar comercial al lui.

Procesul îl avea cu combinatul siderurgic şi dacă ar fi câştigat i-ar fi intrat în cont câteva miliarde bune pe care era dispus să le împartă. Judecătorului i-ar fi dat 500.000 de lei, iar grefierei 150.000 de lei. Aceasta l-a denunţat. Odată intrat în puşcărie, Gheorghe Balâc nu a scăpat nici un singur moment în care să nu strige că totul este o făcătură, acuzând în stânga şi în dreapta pe toţi cei care au contribuit la ducerea lui după gratii.

În calitatea sa de om de afaceri, Gheorghe Balâc s-a remarcat şi prin faptul că a candidat la Senat, dar şi la Primăria Galaţi. Condamnarea în acest dosar a primit-o pe 1 iulie 2009, ieri, acesta se plimba liber pe holurile Palatului Justiţiei, semn că a terminat pedeapsa, fiind acum un om care şi-a achitat datoriile faţă de comunitate.

Citit 3742 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Iunie 2012 19:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.