Arestări menţinute în dosarul lui Panetta: "În saci nu erau ţigări de contrabandă, ci haine second hand"
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Arestări menţinute în dosarul lui Panetta: "În saci nu erau ţigări de contrabandă, ci haine second hand"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Isidoro Panetta şi „colegul său” de dosar, Sergiu Covaci, vor rămâne după gratii şi în această lună, conform deciziei definitive a Curţii, care le-a respins recursul celor doi.

După demolarea pizzeriei pe care a ridicat-o în buricul târgului, Isidoro Panetta a ajuns să fie arestat într-un dosar de contrabandă, iar acum se pare că are şi probleme de sănătate. Recursul împotriva deciziei Tribunalului de prelungire a mandatelor s-a judecat în lipsa lui Panetta. Avocatul a explicat completului de trei magistraţi că Panetta s-ar afla la Bucureşti, din cauza unor afecţiuni foarte grave ale pielii, vorbind chiar de o boală incurabilă, motiv pentru care a şi cerut punerea în libertate a clientului său. Solicitarea a fost reiterată şi la Curtea de Apel.

Din lotul de zece persoane trimise în judecată pentru contrabandă de ţigări, Panetta şi Covaci sunt singurii arestaţi. Procurorii gălăţeni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pentru ţigările de contrabandă aduse de peste Prut, prin care s-ar fi produs un prejudiciu de 635.100 de lei. Grupul este acuzat de contrabandă şi fals de monedă, iar lider al celor nouă persoane este socotit a fi Panetta. Avocatul a precizat că procurorii au marşat foarte mult pe înregistrările video, în care se văd cum intră mai multe persoane, inclusiv clientul său, toate având în mâini saci din plastic „în care se presupune a fi ţigări”. Apărătorul a precizat că, potrivit celor implicaţi, în saci erau haine second hand. Tot acesta a mai arătat că Isidoro Panetta şi-a recunoscut vina, dar nu la proporţia estimată de DIICOT.

Citit 2548 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2013 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.