Manager al Petrom, trimis în judecată

Manager al Petrom, trimis în judecată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Managerul diviziei teritoriale Moldova Sud a OMV Petrom, Nicolae Gavrilescu, şi expertul în piaţa imobiliară Ana Petre au fost trimişi în judecată de procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Cei doi sunt acuzaţi de luare de mită, primul fiind prins în flagrant în timp ce primea 45.000 de lei. La finele lunii mai, ei au ajuns în faţa instanţei, care le-a instituit controlul judiciar prin care nu pot părăsi România.

Totul a pornit de la faptul că denunţătorul dorea să cumpere nişte imobile aparţinând Petrom, situate în punctul de lucru al OMV Petrom din localitatea Slobozia Conachi. Discuţiile au demarat în decembrie 2013, când Ana Petre, care era responsabilă cu înstrăinarea activelor secundare ale societăţii, şi Nicolae Gavrilescu, managerul zonal al firmei, i-au cerut denunţătorului 10.000 de euro plus o „sumă neprecizată” pentru furnizarea ulterioară a utilităţilor necesare imobilului pe care acesta intenţiona să-l achiziţioneze. Cel puţin asta arată procurorii DNA în comunicatul lor. Discuţiile s-au purtat cu ambii inculpaţi, la diverse restaurante din Galaţi, unde denunţătorul le-a şi achitat consumaţia.

Valoarea imobilelor era estimată la 50.000 de euro, dar promisiunea era că-i vor fi vândute cu 20.000 de euro, graţie intervenţiilor pe care le vor face. Pe 27 mai, Gavrilescu a fost prins în flagrant, iar vineri, 25 iulie, cei doi au fost trimişi în faţa Tribunalului Galaţi, unde dosarul va intra în procedura secretă a camerei preliminare. Procurorii DNA le-au solicitat magistraţilor să păstreze măsurile pe care le-au luat faţă de inculpaţi în timpul urmăririi penale.

Citit 1370 ori Ultima modificare Duminică, 27 Iulie 2014 16:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.