NOI DETALII în cazul MEDICULUI gălăţean ACUZAT CĂ LUA MITĂ: "Am vândut calul şi căruţa şi v-am adus banii pentru operaţie" (AUDIO)

NOI DETALII în cazul MEDICULUI gălăţean ACUZAT CĂ LUA MITĂ: "Am vândut calul şi căruţa şi v-am adus banii pentru operaţie" (AUDIO)
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Amănunte noi, pline de un cinism greu de imaginat, ies la iveală la doar o zi după ce urologul gălăţean Dumitru Ţuţa a fost arestat la domiciliu - pentru detalii, click aici -, fiind acuzat de luare de mită. Potrivit persoanei care l-a denunţat la poliţie, medicul ar fi fost iritat şi chiar supărat de suma de 300 de lei, pe care ar fi primit-o iniţial.

"Nu mă lua pe mine cu de-astea!"

Din motive de siguranţă, vom păstra anonimatul persoanei care l-a denunţat pe Dumitru Ţuţa. "M-am dus la cabinetului medicului (Dumitru Ţuţa - n.r.) şi am vrut să-i dau 300 de lei pentru operaţia soţului meu. Când a văzut banii, doctorul mi-a spus că nici nu se discută. M-a ameninţat că mi-l trimite la Tulcea pentru operaţie. Speriată, am început să plâng. Printre lacrimi, i-am spus că sunt o simplă femeie de la ţară, că am doi copii de crescut. Atunci, mi-a zis: "Hai mă, nu mă lua tu pe mine cu de astea!". L-am întrebat atunci câţi bani vrea. Nu mi-a spus o sumă exactă, ci doar să mă interesez", povesteşte femeia care l-a denunţat.

Organizarea flagrantului

Speriată şi dezorientată de discuţia cu medicul, femeia şi-a sunat rudele, care au sfătuit-o să meargă la conducerea spitalului. "Am insistat la secretariat să intru la doamna directoare. Între timp, a venit şi juristul. Le-am spus şi lor ce mi-a cerut medicul. Atunci, mi-au dat şi am scris o plângere, după care am plecat să prind bacul. Chiar înainte să urc pe bac, am primit un telefon de la poliţie, care mi-a spus cum să procedez. A doua zi (joi - n.r.) de dimineaţă, m-am dus în cabinetul medicului, care m-a întâmpinat spunându-mi că l-am trezit. I-am zis că am venit să-i aduc banii, de care am făcut rost după ce am vândut calul şi căruţa. Râzând, doctorul Ţuţa mi-a spus că mai bine îi aduceam lui calul să-l călărească. Vorbea mai mult cu "bă" şi cu "mă", nu puteai să ai o discuţie ca de la om la om cu el. I-am lăsat plicul cu bani pe birou şi am ieşit", îşi continuă istorisirea femeia.

Medicul este încă angajatul spitalului

La scurt timp după ce plicul cu bani marcaţi a fost lăsat în cabinet, medicul Dumitru Ţuţa a fost reţinut de procurori, iniţial pentru 24 de ore. După analizarea probelor, judecătorii de la Tribunalul Galaţi au hotărât arestul la domiciliu al medicului, pentru 30 de zile. "Să lăsăm instanţa să îşi spună cuvântul. Nu spun nici că sunt vinovat, nici că sunt nevinovat, deşi ştiu adevărul", a spus medicul urolog, la intrarea în Palatul de Justiţie. Potrivit anchetatorilor, pentru fapta sa, medicul riscă să stea la închisoare între trei şi zece ani.

Până la pronunţarea unei sentinţe, medicul rămâne angajatul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. "Este regretabil ce s-a întâmplat. Tot ce pot să spun este că noi încercăm să respectăm demnitatea umană şi legile ţării", a precizat managerul unităţii sanitare, dr. Mihaela Debita.

Sursa foto: captură video

Citit 11992 ori Ultima modificare Marți, 14 Iulie 2015 00:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.