Sechestru pe bunurile "Adevărului de Seară"

Sechestru pe bunurile "Adevărului de Seară"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziariştii de la "Adevărul de Seară" (ADS) au primit în instanţă dreptul de a pune sechestru pe bunurile societăţii care editează gazeta, însă nu au  mai  recurs la această soluţie, deoarece angajatorul le-a virat drepturile salariale aferente lunii august. Avocaţii celor şapte angajaţi ai publicaţiei au mers pe un litigiu de muncă, al cărui termen este în octombrie, dar şi pe acest proces în care au cerut să se pună sechestru pe bunurile proprietate a societăţii Adevărul Digital Media SRL, aflate în administrarea Departamentului Editorial ADS Galaţi. Acesta din urmă a avut însă efectul scontat. Procesul s-a judecat pe 21 septembrie, iar la câteva ore după finalizarea acestuia, gazetarilor le-au fost viraţi banii în conturi, astfel că nu s-a ajuns în situaţia în care decizia magistraţilor Tribunalului să fie dusă la bun sfârşit. Potrivit avocatului care i-a reprezentat pe ziarişti, Bogdan Sântoma, strategia va fi reluată în cazul în care clienţii lui nu-şi vor primi salariile aferente lunii septembrie.

 Datorii uriaşe către bugetul statului

Ziariştii au depus acţiunea pe 8 septembrie şi au solicitat plata a 7.000 de lei, reprezentând salariile neplătite, dar şi indexarea, majorarea şi reactualizarea sumei cu indicele de inflaţie, se arată şi într-un comunicat al FRJ MediaSind, la care este afiliată Societatea Jurnaliştilor din Galaţi, unde sunt membri şi gazetarii "Adevărului de Seară". „Conform extraselor de pe portalul Ministerului Finanţelor şi Romanian Universe, pe care avocatul le-a depus în justiţie, Adevărul Digital Media are restanţe totale la bugetul de stat în valoare de 1.763.786 lei pe trimestrul II al anului 2011, către bugetul asigurărilor sociale de stat restanţe în cuantum de 3.611.890 lei, către bugetul pentru asigurări de şomaj restanţe în cuantum de 121.023 lei şi către bugetul pentru asigurări de sănătate restanţe în cuantum de 1.273.271 lei”, se mai arată în comunicatul celor de la MediaSind.

Citit 2262 ori Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2011 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.