Jumătate de milion de lei, confiscaţi de la o firmă gălăţeană

Miercuri, 16 Februarie 2022 07:00 | Publicat în JURIDIC
Unei firme din Galaţi i-a fost confiscată o sumă de peste 566.000 de lei, pentru că nu a respectat măsura complementară de suspendare a activității unui punct de lucru, ce a fost dispusă în urma unui control desfășurat în aprilie 2019. Agentul economic în cauză a fost depistat de oamenii legii că desfășura activități comerciale de prestări servicii de alimentație publică, baruri și alte activități de servire a băuturilor alcoolice, fără a deține "Acord privind exe ...
Zeci de agenți comerciali din Galați au pus lacătul pe ușă de la începutul acestui an, fiind nevoiți să își suspende afacerile după ce au fost prinși funcționând fără autorizație sau în condiții improprii. Cele mai multe unități sunt din zona alimentației publice. Amenzile aplicabile celor care deschid prăvăliile deși au fost suspendați pornesc de la 200 de lei și ajung la 2.000 de lei, la care se adaugă confiscarea încasărilor. Obținerea autorizațiilor de funcț ...
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi  au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a 11 persoane acuzate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, ambele în concurs real. Cei 11 inculpaţi, Cămăşoiu Dumitru, zis Mircea” şi „Centaurul”, Dinescu Florin, zis „Misteriosul”, Stăncălie Sorin, zis „Satana”, Lungu A ...

Banii necheltuiţi din Sănătate vor fi confiscaţi

Joi, 20 Decembrie 2018 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Contribuţiile pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate rămase nefolosite la sfârşitul anului nu vor mai fi reportate pentru anul viitor. Acestea vor fi vărsate la bugetul de stat, ca venituri. Concret, măsura face parte dintr-un pachet de alte măsuri fiscale menite să peticească bugetul de stat, informează digi24.ro. Potrivit sursei citate, pe lângă introducerea impozitului pe cifra de afaceri, a taxelor pe băuturi şi ţigări sau a impozitului pe veniturile suplimentare în ...