Un apartament a luat foc din cauza unui scurtcircuit

Joi, 21 Aprilie 2022 20:07 | Publicat în SOCIETATE
Panică într-un bloc din centrul orașului după ce un apartament de la etajul al patrulea a luat foc, în miezul zilei de joi, 21 aprilie. Flăcările și o mare cantitate de fum care ieșeau din locuința aflată într-un bloc de pe strada Prelungirea Traian au mobilizat la fața locului mai multe echipaje de pompieri, care au ajuns cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară, echipajul de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Militarii au fost nevoiți să îi evacueze ...
UPDATE. Incident grav petrecut marți în blocul J3, de pe strada Furnaliștilor, din Galați. O deflagrație produsă în bucătăria unui apartament situat la parterul imobilului a surprins doi copii, o fată și un băiat, de 9 și, respectiv, 10 ani, aflați singuri în locuință la acel moment și care ar fi încercat să își încălzească mâncarea. Ambii minori s-au ales cu arsuri pe mâini și pe fețe, ei fiind preluați de echipajele medicale care au intervenit în urma apelului ...
Zguduit din temelii de o deflagraţie în urma căreia o persoană a decedat şi cinci au fost rănite, blocul N6 din Centrul Galaţiului ar putea beneficia de consolidare seismică şi renovare integrată cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta dedicată clădirilor rezidențiale multifamiliale. Aleşii locali au aprobat deja depunerea proiectului ”Renovarea integrată a blocului N6, strada Domnească nr.16, Centru, Asociaţia de proprietari nr. 104” ...
Nu mai puţin de 34 de refugiați ucraineni au fost cazați, în ultimele ore, la blocul M11 din cartierul social din Micro 17, anunţă Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi. Imobilul, care dispune de 48 de camere, este pus la dispoziţie de către administraţia locală celor care fug din calea războiului. „În continuare sunt așteptați alți 15 refugiați”, precizează municipalitatea. Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, declarase încă de joi, 24 februarie ...

Bloc evacuat în Micro 39. O persoană a fost găsită inconștientă

Miercuri, 23 Februarie 2022 15:02 | Publicat în SOCIETATE
Incendiu cu puternică degajare de fum la un bloc din Micro 39, pe bulevardul Traian Vuia. Mai multe persoane au părăsit de urgență imobilul după ce, de pe fereastra dormitorului unui apartament, a început să iasă un fum gros, semn al unui incendiu. 16 persoane au reușit să iasă singure din imobil, potrivit pompierilor, care ajunși la fața locului cu patru autospeciale au evacuat alte patru persoane, dintre care una inconștientă din cauza intoxicării cu fum. Este vorba de u ...

Incendiu într-un bloc din Tecuci

Duminică, 06 Februarie 2022 18:45 | Publicat în EVENIMENT
Locatarii unui bloc din Tecuci au trăit clipe de coşmar din cauza unui incendiu izbucnit astăzi la etajul patru al imobilului. O încâpere de depozitare a unui bloc de pe strada Ştrandului a fost cuprinsă de flăcări, din cauza unui grătar folosit și lăsat nesupravegheat. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru lichidarea incendiului. În acest timp, pompierii au reuşit să evacueze o femeie de 60 de ani, imobilizată în scaun cu rotile, și o fata de ...
Asociația de proprietari nr. 122 din Galați, de pe strada Gării nr. 65, a primit, pe 31 ianuarie, o factură la gaze în valoare de 1.160 de lei pentru blocul A, echivalentă unui consum de 4.870,8 kWh. Ciudat este că, la data emiterii facturii, în blocul respectiv nu mai era niciun consumator branșat la sistemul comun de alimentare cu gaze, toți locatarii având branșamente individuale. Ultimul client „de la comun” se debranșase pe 19 ianuarie, iar asociația a notificat compania D ...
Blocul de locuințe M, din zona centrală a orașului, a fost modernizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 570.000 de euro, anunţă Primăria Galaţi. Lucrările au fost executate de firma Davide Construct SRL, în baza unui contract de 2,4 milioane de lei. Trebuie spus că valoarea totală a proiectului este de 2.747.753 lei, formată din asistența financiară nerambursabilă de 1.648.366 lei, cheltuieli neeligibile de 476 lei, contribuția municipiului Galați și a ...

Evacuare masivă, dintr-un bloc cuprins de flăcări

Joi, 16 Decembrie 2021 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Aproximativ 250 de persoane, printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri, iar opt adulţi şi minori transportaţi la spital, după ce un bloc din municipiul Constanţa a fost în noaptea de miercuri spre joi cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", cele opt persoane duse cu ambulanţele la Spita ...

UPDATE Incendiu puternic într-un bloc din Micro 40

Miercuri, 24 Noiembrie 2021 15:00 | Publicat în Actual
UPDATE: Cauza probabilă a incendiului, izbucnit în această dimineață, a fost o lumânare amplasată necorespunzător lângă materiale combustibile. Un incendiu violent a izbucnit în această dimineaţa la un apartament de pe strada Henri Coandă. Flăcările s-au declanşat într-un apartament de la etajul trei al unui bloc din Micro 40, iar incendiul a pus în pericol şi etajul patru. La faţa locului au fost chemaţi pompierii, care au intervenit cu două autospeciale de stingere, ...
Pagina 2 din 15