Plan urbanistic aprobat pentru un bloc pe bulevardul Marea Unire. Cel mai discutat proiect din Consiliul Local

Plan urbanistic aprobat pentru un bloc pe bulevardul Marea Unire. Cel mai discutat proiect din Consiliul Local
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Planul urbanistic pentru realizarea unei construcţii cu subsol, parter şi patru etaje, pe bulevardul Marea Unire nr. 113-115, a fost cel mai îndelung discutat proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Galaţi de miercuri, 29 aprilie 2026. Conform documentelor prezentate aleşilor, ar urma să fie ridicat un ansamblu rezidenţial, „Danube River”, care va cuprinde şase locuinţe de serviciu şi un spaţiu comercial la parter, beneficiarul investiţiei fiind Roxana-Elena Marosy.

Potrivit documentelor, terenul vizat de planul urbanistic află pe bulevardul Marea Unire și este inclus în zona de agrement Faleza Dunării. În cadrul procesului de informare şi consultare a publicului, au fost înregistrate obiecţiuni, iar aleşilor li s-a cerut expres, printr-o adresă semnată de Mihai Ciocan, respingerea documentaţiei.

Discuţiile din cadrul şedinţei au fost deschise de consiliera AUR Daniela Simona Vreme, care a cerut informaţii privind regimul juridic al terenului: „Este un proiect prin care viitorul beneficiar îşi doreşte să construiască pe taluzul Falezei, taluz care a fost obținut prin retrocedare. Mai mult, cu doar câteva luni înainte de a fi avansat proiectul, terenul a fost radiat din registru local al spațiilor verzi”.

„Acolo este vorba despre o punere în posesie în natură, în baza unei hotărâri de instanță. Acolo figurează o proprietate privată, intabulată, pentru care actul de proprietate îl reprezintă o hotărâre definitivă. Deci un judecător a decis să facă dreptate unei persoane care a fost abuzată de statul român. Noul proprietar nu poate fi atacat pentru o hotărâre de punere în posesie.

În ceea ce privește partea urbanistică, în momentul în care s-a făcut Registrul spațiilor verzi, el a fost identificat vizual ca o zonă înierbată, fiind inclus în acest registru. Scoaterea din registrul spațiilor verzi a fost făcută la solicitarea beneficiarului, care a venit la Primărie şi a demonstrat că este o proprietate privată”, a răspuns arhitectul-şef al municipiului Galaţi, Cristian Salmen.

Dezbateri au fost şi cu privire la faptul că proiectul propune 12 locuri de parcare prin sistem lift, dar prevede necesitatea de a închiria, suplimentar, alte şase locuri de parcare de pe domeniul public.

De asemenea, s-a punctat existenţa unor litigii pe rol cu privire la această proprietate.

Aleşii au primit asigurări că, din punct de vedere legal, nu există impedimente pentru a aproba documentaţia de urbanism.

Lămuriri cu privire la accesul pe proprietate şi la procentul de spaţii verzi pe care îl cuprinde proiectul a cerut şi consiliera PACT pentru Galaţi Yolaine Garambois.

Din nou, arhitectul-şef a insistat că totul este în regulă: „Proiectul este înaintat de domnul arhitect Dan Ujeucă, despre care ştiţi că are într-adevăr niște proiecte destul de valoroase la nivelul municipiului Galaţi, care este premiat și la nivel de țară. Este un proiect care propune soluții mai moderne, mai deosebite, nu neapărat niște soluții banale, clasice. Am fost foarte riguroşi cu dânsul. Sunt convins că, iniţial, va fi privită ciudat această intervenţie în zona Falezei, dar în timp poate să devină un reper.

În plus, suntem într-o fază incipientă, vorbim de plan urbanistic. Această documentație va trece ulterior prin fazele de autorizare. Poate, pe parcurs, se va reduce un etaj sau poate va suferi modificări cu privire la estetică”, a mai spus arhitectul-şef al Galaţiului

„Din punctul nostru de vedere, cel puțin, este un proiect care ridică destul de multe semne de întrebare, nu neapărat în partea de execuție, cât prin faptul că vine cu un istoric care nu e deloc limpede, cu niște forțări ale unor soluții”, a tras concluzia preşedintele de şedinţă, consilierul local PACT Doru Căstăian.

Documentaţia a fost aprobată cu 15 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi şapte abţineri.

Citit 10402 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Mai 2026 10:10

24 comentarii

  • postat de florin
    Vineri, 01 Mai 2026 07:12
    86.124.200.***
    Taluzul a fost proprietate privata inainte de comunisti?????Serios?????
    0
    1
  • postat de Cadastrul și evidența centralizată a firelor de iarbă
    Joi, 30 Aprilie 2026 16:25
    86.120.239.***
    Nu contează atâta timp cât suprafața cimitirelor figurează ca spatii verzi,iar dacă se mai deschide un cimitir nici nu mai avem nevoie de vreun parc nou.E "loc cu verdeață"destul și pt vii/morți
    0
    7
  • postat de paloma
    Joi, 30 Aprilie 2026 15:24
    86.124.200.***
    Cainii latra, caravana trece !!!..Ce n-ati inteles cioflingarilor, este faptul ca asta este o informare si nu o dezbatere publica pe care s-o aprobati !!!...Bateti din palme galateni !!!
    1
    12
  • postat de florin 2
    Joi, 30 Aprilie 2026 14:12
    92.82.38.***
    debandada constructiilor pe faleza superioara. A fost in Consiliul Local al Galatiului si a tinut multe prelegeri despre starea solului din Galati si despre surparea falezei. Dar cine sa tina cont?!
    1
    12
  • postat de florin
    Joi, 30 Aprilie 2026 14:09
    92.82.38.***
    Dr. ing. Octavian Coşovliu, specialist în construcţii, omul care creat sute de blocuri din Galaţi, străzi si care a spus ca nu e voie sa construim pe faleza superioara. Dupa moartea lui a inceput
    2
    14
  • postat de Itu
    Joi, 30 Aprilie 2026 13:11
    95.76.2.***
    E ca nuca în perete, acoperind o clădire frumoasă, monument de arhitectură. Nu pot sa cred decât că e o alta manevră financiară din care ies cu buzunarele pline niste baieți „deștepți”.
    0
    23
  • postat de cd
    Joi, 30 Aprilie 2026 11:45
    89.137.229.***
    Da, proprietara este fica lui Durbaca, pariez că-i ceva la limita legii!
    0
    34
  • postat de imaginativ
    Joi, 30 Aprilie 2026 09:22
    86.124.200.***
    constructia noua se va incadra, arhitectonic, intre cladirea interbelica din spate sau blocurile din dreapta?
    3
    27
  • postat de PSD si prietenii! Din 1990 pana azi !
    Joi, 30 Aprilie 2026 09:02
    86.124.201.***
    La galati Primaria nu a reprezentat niciodata interesele oamenilor si ale orasului. Datorita conducatorilor luminati de noi votati, Galatiul este o buna vaca de muls de foarte mult timp!
    2
    40
  • postat de Costy
    Joi, 30 Aprilie 2026 07:23
    109.166.131.***
    Neica nimeni cu teren retrocedat, neamul lor n-a știut de Galați, să aibă durerea celui care a vazut buldozerere comuniste trecând peste casă, munca de-o viață cu despagubire valoarea unei plăpumi.
    3
    29
  • postat de Oamenii sunt singuri că autoritățile ștatului nu ii controlează. Dna diicot pm dorm pe ele
    Joi, 30 Aprilie 2026 06:11
    83.98.83.***
    Ca un om normal fără pile la primărie nu poți construi în veci un asemenea bloc dacă ai avea banii. Este dovada PCR Aviasan durbacă 90 pile psd aur
    3
    44
  • postat de ELIO
    Joi, 30 Aprilie 2026 01:47
    86.124.202.***
    Sa construiesti pe un taluz prin concursul pervers al politicii/politicienilor alimentati cu bani din coruptia mare ? Sa ne fereasca Dumnezeu !
    Iar argumentatia din Consilliul Local o gluma
    2
    38
  • postat de Quaestio
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 22:16
    86.124.202.***
    Are bani de investit . Nu sunt cladiri/spatii goale in oras ?
    Banii deschid orice usa .
    Cand ziceam ca betoanele sunt singura Industrie ...
    4
    64
  • postat de partidele actuale, fara exceptie sint organizate pe sistem mafiot.
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 21:56
    128.127.119.***
    din pacate din decembrie 89 noi romanii de rind sintem furati si calcati in picioare de alti romani smeckeri. asta e drama rominilor. tot smeckerii nostri ne-au ingropat. partidele... mafia.
    1
    69
  • postat de Adrian
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 21:39
    128.127.118.***
    Poate face si primaria ceva cu garajele alea din spatele restaurantului daca tot ingramadeste blocuri peste tot
    0
    49
  • postat de Alexandru Steinberg
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 21:28
    109.166.128.***
    E fii sa lu Durbacă. Zici Durbacă zici cinste și corectitudine. Contul lu Pucheanu....
    5
    79
  • postat de justitia judeca dupa cum vrea. dupa bani...
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 20:57
    128.127.119.***
    mafia romana. iorgulescu jr. accident auto grav, fuge. copilul lui ilie dumitrescu fuge. . ala e bolnav dependent, asta a scapat cu suspendare. daca nu avea familia bani,, puscarie?
    1
    64
  • postat de MIȘU
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 20:46
    5.13.204.***
    Măi@ cititor, ai punctat bine cine eMarosy, cel care a FURAT din parcare 2 M în Țig 1a lăsat un trotuar exact pt bicicliști, o mamă cu cărucior nu poate trece pe acest ,,trotuar,, să vedem pe faleză..
    2
    74
  • postat de Gălățean, din păcate
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 20:22
    86.120.239.***
    Gata..Se distruge și faleza superioara...
    6
    68
  • postat de Cine poate oase roade.
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 20:10
    5.13.140.***
    Pai trebuie bani la buzunar pentriu vacantre la primaria galati condusa de betonel.
    5
    76
  • postat de toate partidele actuale sint pe sistem mafiot. bani, legali pentru ei. restul sa moara.
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 20:03
    213.233.85.***
    eu am tot crezut ca pe masura ce trec generatiile ceausiste cei ce vin, tineri sint pentru romania, pentru romani. nu. sint mai pe facut banu pe spatele romanului.
    3
    72
  • postat de niste fatarnici
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 19:45
    128.127.119.***
    deja imi este sila. atita fatarnicie, minciuna. tot ce se face de o calitate indoielnica e 10% din ce arunca pe vrajeala smecherii de galati.
    2
    78
  • postat de cititor
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 19:44
    86.124.201.***
    marosy cel cu aviasan, cu clădirea din tiglina cu probleme ani de zile, condamnat la ani de zile, ginere durbaca...
    1
    104
  • postat de gg
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 19:42
    86.124.200.***
    Jegggguri....
    2
    89

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro