Doi gălățeni au fost arestați după ce s-au bătut în scara blocului

Doi gălățeni au fost arestați după ce s-au bătut în scara blocului
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Lăsat lat în scara blocului, a ajuns la spital și mai apoi, după gratii! Este traseul pe care l-a parcurs în mai puțin de 24 de ore un bărbat de 37 de ani, din Galați, victimă și agresor într-o bătaie cu un tânăr ce avea jumătate din vârsta lui.

Incidentul de la care a pornit totul ar fi avut loc în scara unui bloc din Micro 39, loc unde bărbatul ar fi fost găsit căzut, pe scări, cu mai multe leziuni. Oamenii au sunat la 112, acesta fiind luat, sub supravegherea unui echipaj de la Secția 4, și dus la spital, pentru îngrijiri medicale.

Verificările ulterioare făcute de oamenii legii au arătat că rănitul ajunsese în acea stare în urma conflict cu un tânăr de numai 19 ani, de la care și primise lovituri, dar pe care îl şi altoise zdravăn, la rândul său. 

”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani ar fi fost implicat anterior într-un conflict spontan, în cadrul căruia s-ar fi agresat reciproc cu un tânăr de 19 ani, ambii din municipiul Galați. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, a transmis Poliția Galați.

Bărbatul de 37 de ani și tânărul de 19 ani au fost reținuți de polițiști și duși în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care a admis propunerea procurorului de a-i aresta preventiv pentru 30 de zile.

Citit 4236 ori Ultima modificare Marți, 21 Aprilie 2026 00:23

4 comentarii

  • postat de clanul carpaci
    Duminică, 19 Aprilie 2026 14:27
    89.137.231.***
    Azi in cimitir era toata lumea infractionala acolo. Parca era in Brazilia in favele
    0
    6
  • postat de Unde nui cap vai de...
    Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 14:55
    86.124.201.***
    Tocmai a fost vazut unul jmecher azi iesind din Tribunal cu catusele la maini.sa-i uram La multi ani.
    2
    21
  • postat de Quaestio
    Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 14:27
    86.124.202.***
    Mare atentia la ...aruncat cu Vorbe si Pumni. Daca nu stii sa te Aperi/lupti -(box)- mai bine stai Linistit.
    Astia tineri , musteste testosteronu' in ei , si n-au Nici-o-Retinere .
    Unii au si cutit.
    1
    30
  • postat de Orasul devine de nelocuit.
    Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 13:23
    86.124.200.***
    Au venit in oras tot felul de scelerati care se cred jmeckeri, toti betivii care se pisa pe garduri au ajuns in oras si daca le spui ceva sar la bataie.
    1
    36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro