Măsurile luate împotriva agresorilor, menite să îi împiedice pe aceștia să își pună în aplicare pornirile violente, sunt uneori eficiente doar dacă sunt însoțite de restricții fizice. O dovedesc, încă o dată, două situații înregistrate în județul Galați în ultimele zile, în care două persoane au fost în pericol real după ce apropiați de care încercaseră să se apere cu ordine de restricție au încălcat dispozițiile stabilite de poliție.  Unul dintre agresori ...

Încălcarea ordinului de protecție te bagă automat după gratii

Miercuri, 02 Aprilie 2025 18:00 | Publicat în JURIDIC
Doi gălățeni acuzați de violență domestică au fost reținuți în ultimele zile după ce au fost reclamați pentru încălcarea ordinelor de protecție provizorii emise de poliție pe numele lor. Unul dintre ei fusese deja condamnat pentru nerespectarea măsurii. La acest risc sunt expuși sute de gălățeni, împotriva cărora au fost cerute ordine de protecție în primele trei luni ale acestui an. Violența față de membrii familiei și, mai nou, față de orice persoană se poate ...
Deși au la îndemână posibilitatea unei măsuri suplimentare de a se proteja, prea puține victime ale violenței domestice apelează la monitorizarea electronică a agresorilor. Puțin peste 17 la sută din numărul beneficiarilor ordinelor de protecție emise de Poliția Galați de la începutul anului au cerut ca celor care i-au bătut ori amenințat să le fie montate brățări, deși astfel de sisteme le pot proteja viața.  În primele opt luni ale acestui an, de când se implementea ...