Doi gălățeni acuzați de violență domestică au fost reținuți în ultimele zile după ce au fost reclamați pentru încălcarea ordinelor de protecție provizorii emise de poliție pe numele lor. Unul dintre ei fusese deja condamnat pentru nerespectarea măsurii. La acest risc sunt expuși sute de gălățeni, împotriva cărora au fost cerute ordine de protecție în primele trei luni ale acestui an.
Violența față de membrii familiei și, mai nou, față de orice persoană se poate sancționa și preveni cu ordine de protecție, măsura de îndepărtare pentru câteva luni fiind uneori suficientă pentru a-l ”calma” pe agresor, fără alte demersuri, anchete și sancțiuni. Sunt însă numeroase situații când și ordinele provizorii, emise de polițiști, care au valabilitate scurtă, și cele date prin hotărâri judecătorești emise de instanțe, sunt încălcate. Atunci, consecința imediată este îndepărtarea forțată a agresorului, prin reținere acestuia, arestare preventivă și condamnare la închisoare cu executare.
Pedeapsa pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu este sancționată de lege cu închisoarea cuprinsă între 6 luni și 5 ani, aplicarea pedepsei cu suspendare fiind foarte puțin probabilă.
Sub interdicţie, și-a amenințat soția cu moartea
Că o hârtie nu este de multe ori suficientă pentru a-i potoli pe agresorii domestici o demonstrează o situație petrecută la Ghidigeni, unde un localnic de 59 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încălcat un ordin emis cu trei zile înainte. Soția bărbatului fusese cea care ceruse ordinul, în urma unui scandal, numai că la trei zile după ce oamenii legii îi interziseseră să se apropie de femeie la mai puțin de 50 de metri, individul a recidivat. S-a dus din nou în casă și și-a amenințat soția cu moartea, ceea ce a determinat-o pe femeie să sune din nou la 112.
De data aceasta, soțul agresiv a fost reținut și urmează să fie dus în fata unui procuror cu propunerea luării unei măsuri mai aspre. De asemenea, el va fi acuzat și de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, infracțiune pedepsită, așa cum am arătat, cu cel puțin jumătate de an de închisoare.
Consecințele unei astfel de fapte le va plăti și un gălățean de 70 de ani, care a fost deja condamnat pentru încălcarea unui ordin de protecție emis de poliție. Bărbatul a fost condamnat, cu executare, la nouă luni de închisoare și reținut chiar pe 1 aprilie de polițiștii de la Urmăriri, care l-au dus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
În primele trei luni ale acestui an, la judecătoriile din județul Galați au fost depuse aproape 200 de solicitări pentru ordine de protecție, cele mai multe, 105, fiind înregistrate la instanța din municipiul reședință de județ.