Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Marea sărbătoare a Sfântului Apostol Andrei, marcată la Galați

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc miercuri, 30 noiembrie, pe Sfântul Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. Bucuria este și mai mare pentru gălățeni, în acest an împlinindu-se trei decenii de când Sf. Ap. Andrei este ocrotitorul spiritual al municipiului Galați și al Eparhiei Dunării de Jos. Frate al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, a fost pescar de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului G ...

Suedia susține aderarea României la Schengen

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni seară că Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen. Bogdan Aurescu a salutat poziția favorabilă exprimată de social-democrații suedezi cu privire la aderarea României la Schengen. "Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi, pentru declarația pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen, în urma discuției noastre bune și cuprinzătoare din 22 noiembrie", a scris ministrul de Exte ...

„Rabla pentru becuri”, în valoare de 400 milioane de lei

Marți, 29 Noiembrie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a aprobat, marţi, o hotărâre privind alocarea sumei de 400 milioane lei pentru finanţarea programului "Rabla pentru becuri", prin care cetăţenii vor primi vouchere la achiziţionarea unor becuri noi cu led, mai performante din punct de vedere al consumului de energie electrică.De asemenea, a fost aprobată alocarea sumei de 500 milioane lei, destinate înlocuirii becurilor şi lămpilor vechi de la iluminatul public stradal. "O altă hotărâre de guvern importantă este cea pri ...

Reuniunea miniștrilor de Externe din țările NATO

Marți, 29 Noiembrie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice a început marţi, la Bucureşti, fiind primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul d ...

"Statele Unite nu puteau avea un aliat mai bun decât România"

Marți, 29 Noiembrie 2022 16:16 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pe lungul său drum către democraţie şi acum, când apără democraţia de pretutindeni, România poate conta pe faptul că SUA îi vor fi alături, a declarat, marţi, secretarul de stat american Antony Blinken, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul român, Bogdan Aurescu. "Cred că e onest să spun că puţine naţiuni înţeleg mai bine decât România de ce este atât de important să aperi drepturile tuturor naţiunilor, mari sau mici, de a se bucura de suveranitate, ...

Blindate sovietice, „reciclate” în Ucraina

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:48 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina a primit din partea Slovaciei 30 de vehicule de luptă BVP-1 din epoca sovietică, a anunţat ministrul Apărării slovac, Jaroslav Nad. Ministrul a precizat că Slovacia va primi la schimb 15 tancuri germane Leopard 2A4. Pachetul va mai include piese de schimb, muniţie şi instruire a echipajelor. Primul tanc Leopard va sosi la începutul lunii decembrie, urmând ca restul până la 15 să ajungă treptat, câte unul sau două pe lună. Ministrul a subliniat că acest schimb este o sit ...

Gazele naturale lichefiate, un ajutor profitabil pentru SUA

Marți, 29 Noiembrie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Casa Albă a respins acuzaţiile potrivit cărora SUA profită de pe urma preţurilor exagerate la livrările de gaz natural lichefiat (GNL) în Europa, a relatat marţi DPA. Un responsabil al guvernului american a respins această acuzaţie, catalogând-o drept neadevărată, într-o conferinţă de presă, luni seară, în care a afirmat că Washingtonul a pus accentul pe livrările de GNL pentru a ajuta Europa să se pregătească de iarnă.Cea mai mare parte a gazului lichefiat din SUA este ...

Germania va importa gaze naturale din Qatar

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Emiratul Qatar a anunţat marţi un acord prin care va furniza Germaniei gaz natural lichefiat (GNL) pe o perioadă de 15 ani, informează dpa şi AFP. Gazul va fi vândut de Qatar Energy companiei americane ConocoPhilips, care îl va livra la terminalul aflat în construcţie în portul german Brunsbüttel, de la Marea Nordului, a declarat ministrul Energiei din Qatar, Saad Sharida al-Kaabie, într-o conferinţă de presă la Doha. Conform acordului, emiratul va furniza începând din 2026 ”p ...

Rusia a cheltuit 82 de miliarde de dolari în războiul din Ucraina

Marți, 29 Noiembrie 2022 16:13 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cheltuielile militare ale Rusiei în timpul celor nouă luni de război în Ucraina se ridică la aproximativ 82 miliarde de dolari, această cifră cuprinzând sumele utilizate nemijlocite pentru susţinerea efortului de război, conform estimărilor ediţiei ucrainene a Forbes. Dar în această cifră nu sunt cuprinse cheltuielile stabile pentru apărare sau pierderile provocate economiei ţării.În 2021, toate veniturile bugetare ale Rusiei s-au cifrat la 340 miliarde de dolari. Adică, Fe ...

Fermierii au ieșit la proteste cu tot cu tractoare

Luni, 28 Noiembrie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 70 de fermieri din județul Satu Mare au ieșit luni, în stradă, cu tot cu tractoarele din dotare. Oamenii, în mare parte crescători de bovine, spun că din cauza scumpirilor în lanț, riscă să pună lacăt pe ferme. Numai în ultimele luni, mulți dintre ei au fost nevoiți să vândă din animale, întrucât seceta le-a înjumătățit recolta și nu mai aveau ce să le dea de mâncare. Protestul fermierilor a început luni dimineață, în curtea unei cooperative din Botiz, jude ...
Pagina 1 din 690