Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc ''în totalitate toate cerinţele'' pentru a fi membre cu drepturi depline ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi se aşteaptă ca, joi, Cei 27 să dea undă verde primirii lor, în pofida faptului că unele ţări se opun, transmite EFE. Vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, le-a transmis, într-o conferinţă de presă, statelor membre care ''se îndo ...

Cinema City ar putea ajunge de vânzare

Duminică, 04 Decembrie 2022 13:00 | Publicat în Actual
Creditorii operatorului britanic de cinematografe Cineworld Group au purtat discuţii pe tema divizării grupului şi a vânzării operaţiunilor din Europa de Est, inclusiv a celor din România, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar. Potrivit acestora, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, cei mai importanţi creditori ai Cineworld, firmă care în luna septembrie a declarat insolvenţa la un tribunal din Texas, se gândesc la vânzarea lanţurilor de cinemato ...

România a început exportul de gaze către Republica Moldova

Sâmbătă, 03 Decembrie 2022 18:00 | Publicat în Actual
România a început sâmbătă, la orele prânzului, exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declarat, reprezentanţii Transgaz, conform Agerpres, preluat de Euronews. Acesta este un şprijin acordat Chișinăului pe fondul războiului din Ucraina.„Astăzi (sâmbătă - n.r.), la ora 13,00, a început transportul de gaze pe direcţia România - Republica Moldova. Sunt nominalizaţi 1.023.266 de metri cubi. Compresorul funcţionează normal”, au anunţat ofic ...

Paradă în țara cu generali de carton

Sâmbătă, 03 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu cred să existe țară în lumea asta care să-și  premieze în așa stil valorile cu demnități militare așa cum se întâmplă la noi. În România flancului estic al NATO, în țara aflată la răscruce de civilizații, puteri și interese, în țara în care populația nu mai este pregătită militar, stelele de general stau și pe umerii cântăreților, sportivilor sau ai acelor personaje care au trecut prin armată paralel cu competența și eroismul. A mai trecut o zi în care pa ...

De ce devii tot mai pustie, Românie, Românie?

Vineri, 02 Decembrie 2022 22:45 | Publicat în TV MANIA
* Emoţie. „Când au venit nepoatele, maică-mea - care nu e vreo cunoscătoare a limbii engleze desăvârşite - mă tot înnebunea prin casă: «Cum să le spun că sunt bunica lor?». Şi s-o fi văzut pe mama cum repeta într-una: «I am your grand-mother». Şi erau fetiţele nedumerite: «De ce desfaci aşa cuvintele?». E un pic mai greu la noi”, povestea actriţa Anca Dumitra, „La Măruţă”, despre cele trei fiice ale fratelui ei stabilit de foarte mult timp în SUA, pe care ea ...

România se dezvoltă cu viteza melcului

Vineri, 02 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La mai bine de un secol de la momentul 1 Decembrie 1918, România pare să treacă acum prin cea mai bună perioadă din istorie. Suntem membri ai celei mai puternice organizații militare din lume și facem parte cu drepturi depline din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, o privire mai atentă asupra societății noastre arată că, pentru milioane de români, bunăstarea rămâne un simplu cuvânt auzit seara la știri. Datele Eurostat arată că România ocupă primul loc în UE în ceea ce ...
Mii de oameni au asistat joi la Alba Iulia la un foc de artificii de zi în culorile tricolore, unul dintre punctele de atracție ale programului de Ziua Națională a României pregătit de organizatori.Intitulat "Tricolor pe cer", focul de artificii a fost foarte apreciat de oameni. El a avut loc imediat după terminarea Te Deum-ului oficiat în curtea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Irineu. În cuvântul său, arhiepiscopul ortodox d ...

Să facem România din nou măreață!

Joi, 01 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Astăzi e 1 Decembrie, este ACEA zi din an! E Ziua Națională, în care ne declarăm cu toții mândri că suntem români, în care ne punem steagurile tricolore în geam și în suflete, ori la profilul de Facebook și îi dăm înainte cu dragostea de țară și de neam. E ziua în care ne scoatem copiii să vadă parada militarilor, ziua în care ascultăm cu inimile înfiorate „Treceți, batalioane române, Carpații!”, ziua în care ne amintim ce tari și ce mândri am fost odată. P ...

România? Doar un abțibild pe sigla de partid

Miercuri, 30 Noiembrie 2022 22:45 | Publicat în TV MANIA
* Instituţia lui mami şi-a lui tati. "Himenul credibilității e franjuri de mult, tăticu’!", l-am auzit spunând, miercuri seară, pe Dragoş Pătraru, la "Starea Naţiei". Vorbea despre "credibilitatea" Curţii de Conturi, în condiţiile în care Bădălău şi alţii ca el reuşesc să ajungă în astfel de instituţii, chiar la cârma lor. Pe principiul "dă-le și lor un post undeva, la stat, ceva frumușel, nici să-i jignim, da?". De ce? "Pentru că toate posturile din administraț ...

Suedia susține aderarea României la Schengen

Marți, 29 Noiembrie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni seară că Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen. Bogdan Aurescu a salutat poziția favorabilă exprimată de social-democrații suedezi cu privire la aderarea României la Schengen. "Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi, pentru declarația pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen, în urma discuției noastre bune și cuprinzătoare din 22 noiembrie", a scris ministrul de Exte ...
Pagina 1 din 269