Distracţie şi decibeli

Distracţie şi decibeli
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă vă este dor de parcurile de distracţie de pe litoral, ori dacă puştiul sau puştoaica dumneavoastră are multă energie şi chef de ţopăială cât cuprinde, atunci mergeţi cu tot familionul pe platforma de la McDonald’s.

E deja tradiţie ca în fiecare toamnă să se amenajeze un parc de distracţii. Pe lângă tot felul de instalaţii care vă învârtesc, zgâlţâie sau ameţesc, veţi avea parte şi de multă, multă poluare fonică.

Pentru prichindei

Oferta este una foarte bogată. Două trenuleţe, unul mai haios decât celălalt, trei „castele” gonflabile numai bune de escaladat, de alunecat pe toboganele lor, trambulină, tot soiul de iepuraşi, broscuţe ori personaje de desene animate alcătuiesc un mic paradis distractiv pentru cei mici şi foarte mici.

E drept, 5 minute de sărituri pe trambulină vă pot scoate între 3 şi 5 lei din buzunar. Există şi varianta, pentru puştii cu energie inepuizabilă tip Duracell - 5 lei 20 de minute de sărit într-una.

O cursă cu trenuleţul, în care copilul poate fi conductor costă şi ea cam 3 lei. Ah, şi să nu uit de maşinuţele pe care le poate pilota cel mic visând că-i primul într-o cursă de formula 1.

Cât despre roata cu surprize din vecinătatea toboganului-castel… ne abţinem de la comentarii. Dacă vă permite buzunarul, de ce să nu-i faceţi o bucurie celui mic. Dar să nu-mi reproşaţi după aceea că e „măsluită” să se oprească doar la premiile mici!

Pentru cei mari

Băieţaşii de cartier îşi pot măsura tăria pumnului cu numai o fisă. Ai poftă de maşinuţe, scoate mata din buzunar 7 lei.

„Rocker”-ul e recomandabil doar dacă n-ai mâncat nimic înainte şi n-ai ce face cu 5 lei. Vrei să te învârteşti până te ia de la stomac? Nimic mai simplu, ai în ce, dar te costă.

Amenajarea parcului de distracţii este la început. Cu siguranţă urmează să sosească şi alte instalaţii, şi poate că preţurile se mai micşorează.

Atenţie, însă, nu garantăm pentru siguranţa niciunuia dintre instalaţii! Ferească Sfântul de accidente!

Citit 782 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.