Colecţionarul de amintiri din copilărie

Colecţionarul de amintiri din copilărie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu cred că există un om care să nu fi colecţionat vreodată ceva. Unii au moştenit de la părinţi un clasor cu timbre, alţii s-au gândit pur şi simplu să adune lucruri mai mult sau mai puţin obişnuite. Însă migala şi devotamentul colecţionarilor pasionaţi dau o valoare inestimabilă unor obiecte care, luate separat, poate nu ar preţui mare lucru.

Printre cei afectaţi de microbul colecţiei se numără şi Cristian Tăune, de 32 de ani, pasionat încă de la 6 ani de surprizele gumelor de mestecat.

„Îmi cumpăram gumă de toţi banii pe care îi prindeam. Era 5 lei bucata şi îmi amintesc şi acum de primele surprize pe care le mai am încă. Eram mulţi pasionaţi pentru că pe vremea aia nu prea aveam alte activităţi. Apoi, în timpul facultăţii, nu m-am mai ocupat de surprize, dar de vreo cinci ani mi-am reluat hobby-ul”, povesteşte colecţionarul.

Clasorul cu surprize

Amintirea surprizelor de la guma de mestecat aduce un zâmbet nostalgic pe buzele celor care au copilărit cu ele în buzunar şi care probabil se miră că cineva le mai păstrează încă. Dar Cristian Tăune nu doar că le-a păstrat pe cele din copilărie, ci a continuat să strângă cât mai multe, să facă schimb cu alţi împătimiţi şi să le ordoneze în clasoare.

Şi a ajuns să aibă o impresionantă colecţie, care numără astăzi nu mai puţin de 10.000 de surprize, pe lângă care mai are încă vreo 7.000 de dubluri.         

Turbo, surpriza surprizelor

Dintre toate surprizele adunate, primele 50 de numere de la guma Turbo ocupă un loc aparte în inedita colecţie. „Surprizele Turbo de la 1 la 50 au apărut acum vreo 25 de ani şi au fost puţine pe piaţă. Fiind rare, nu s-au colecţionat, iar marea lor majoritate s-a pierdut. Foarte mulţi dintre colecţionari nici n-au văzut una în realitate, ştiu doar că există”.

„Şi e cea mai dorită colecţie. Spunea cineva că surprizele astea sunt ca OZN-urile: toată lumea ştie că există, dar mai nimeni nu le-a văzut. Din fericire am găsit câteva într-o stare excelentă, având în vedere vechimea lor”.

„Am scotocit internetul şi am cicălit un băiat din Bucureşti un an de zile pentru şase surprize. I-am găsit numărul de telefon, m-am dus la el şi am reuşit să-l conving. A cedat până la urmă. Ştia că sunt foarte rare, dar el nu era colecţionar. În 5 ani am reuşit să le strâng pe toate iar acum am colecţia Turbo completă, de la 1 la 540”, spune cu mândrie Cristian care a postat şi pe youtube un filmuleţ cu primele surprize din această serie. 

Pur şi simplu pasiune   

Pasionatul colecţionar a luat legătura cu cei din branşă şi a făcut schimb de surprize cu alţi colecţionari din Ucraina, Bulgaria, Rusia, Cehia, Polonia, Lituania, Statele Unite şi de la noi, din România. Şi spune că mai are în continuare de căutat pentru a completa unele serii.

Clasoarele sale sunt pline de imagini cu maşini, sportivi, desene animate, actori şi animale de la gumele de mestecat Turbo, BomBiBom, Minti, Lazer, Ulker Final `90, Tipi-Tip şi altele.

„E un episod important din copilăria generaţiei mele. Cum umblă astăzi puştii cu telefonul mobil, aşa umblam noi cu pliculeţul cu dublurile surprizelor. La momentul respectiv le ştiam pe de rost, după imagine”.

„Mulţi râd de mine, dar când văd că e o colecţie serioasă încep să privească cu alţi ochi. Dacă aş avea bani, aş colecţiona modele Ferrari, dar aşa sunt un muritor de rând şi colecţionez surprize. Fiecare ce poate. Am lipsuri în diverse colecţii şi-mi mai rezerv câte o zi, două pe lună pentru a le sorta şi pentru a comunica cu ceilalţi pasionaţi să văd ce au mai găsit. Surprizele nu sunt ca timbrele, au doar valoare sentimentală, dar m-ar bătea gândul să fac o expoziţie”, mai spune Cristian Tăune, cu gândul la miile de surprize adunate de-a lungul timpului.

Clasoarele colecţionarului gălăţean sunt ticsite de imagini deosebite, viu colorate, mărturii păstrate din alt veac pe care cineva s-a gândit să le adune pentru ca povestea lor să nu se risipească.  

De ce nu şi expoziţii?

La Galaţi există un muzeu al colecţiilor, care ar putea deveni al colecţionarilor, dacă cineva ar găsi acolo un spaţiu, cât de mic, în care oameni asemenea lui Cristian Tăune ar putea expune, o perioadă, obiectele care le bucură viaţa.

Citit 1628 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.