Modul simplu de a afla dacă o persoană te place

Modul simplu de a afla dacă o persoană te place
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Există numeroase trucuri pentru a deveni o persoană mai atractivă, conform specialiştilor, însă nu ai nevoie de ele dacă acorzi suficientă atenţie dialogului cu persoana pe care o placi. Există un element care îţi poate spune dacă persoana de care eşti interesat îţi împărtăşeşte sentimentele, scrie Reader's Digest.

Vocea persoanei pe care o placi îţi poate dezvălui dacă îţi sunt împărtăşite sentimentele, spun specialiştii. Dacă în lumea animalelor, potrivit unui studiu, cercetătorii au descoperit că masculii reduc intensitatea sunetelor pe care le scot atunci când se află în preajma unei femele, cu scopul de a evita dominarea fizică şi pentru a îndepărta competitorii, devenind astfel mai doriţi sexual de femele, şi în cazul comportamentului bărbaţilor pot exista similitudini.

Departamentul de Psihologie de la Universitatea de stat New York a constatat, în urma unui studiu, că cei care s-au declarat mai activi din punct de vedere sexual au fost apreciaţi de persoane străine lor ca având voci mai frumoase, mai atrăgătoare. De asemenea, un alt studiu publicat în anul 2010 a relevat faptul că atât bărbaţii, cât şi femeile tind să coboare tonul vocii în cazul în care stau de vorbă cu o persoană pe care o găsesc atrăgătoare, în încercarea de a imprima o oarecare senzualitate a tonului.

Potrivit psihologului James Pennebaker, atunci când doi oameni vorbesc aceeaşi limbă, iar cuvintele pe care le folosesc în vocabularul lor uzual sunt aceleaşi, probabilitatea ca ei să meargă la o întâlnire este foarte mare. „Când doi oameni acordă o atenţie deosebită limbajului fiecăruia, vor ajunge să vorbească la fel, să folosească aceleaşi expresii şi să aibă aceeaşi tonalitate a vocii, iar acest lucru se întâmplă automat, de cele mai multe ori“, explică psihologul.

Citit 1070 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2022 11:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.